Categories: PoliticieniUltima ora

Grindeanu vrea un consiliu judetean mai bun dupa ce patru ani l-a condus tot… PSD

Sorin Grindeanu este propunerea PSD pentru conducerea Consiliului Județean Timiș, după alegerile din 5 iunie. Președintele PSD Timiș a anunțat că vrea să îmbunătățească modul în care funcționează instituția județeană, care are un sistem „învechit”. Grindeanu pare însă să fi uitat un lucru esențial.

Sorin Grindeanu s-a sucit mult până a confirmat că va fi primul pe lista de propuneri a social-democraților la CJ Timiș. Apoi, a dat drumul unui șir de promisiuni prin care vrea să îmbunătățească activitatea acestei instituții. „Timişul a pierdut unele proiecte europene, din cauza lipsei de interes, dar şi ca urmare a unor carenţe în organizarea şi funcţionarea CJ. S-a preluat un mod de lucru vechi şi nimeni nu a intervenit să-l schimbe”, a declarat Grindeanu, după ce a fost confirmat oficial drept candidat la Consiliul Județean Timiș. Toate bune și frumoase, însă liderul social-democrat pare că a uitat că, în ultimii patru ani, președintele CJ a fost tot un social democrat, Titu Bojin! Mai mult decât atât, în ultimii doi ani, conducerea instituției a fost exclusiv formată din PSD-iști, vicepreședinți fiind Călin Dobra și Florian Zanfir! Zanfir a trecut, alături de Bojin, la UNPR, dar Dobra este… al doilea pe lista pentru CJ Timiș, propusă de PSD.

Întrebat insistent dacă e de părere că partidul său a făcut o treabă de mântuială la conducerea județului, Grindeanu a oferit un răspuns diplomatic. „A făcut o treabă bună (n.r. – PSD), au venit foarte multe proiecte din fonduri guvernamentale și acesta este un lucru pe care vreau să-l subliniez. Fondurile au venit prin proiecte aprobate de Guvernul României, iar, Slavă Domnului, în cei patru ani în care a fost guvern PSD, în județul Timiș au venit destul proiecte pe PNDL. Totodată, credem că se puteau face mai multe lucruri pe atragerea fondurilor europene. Aici s-a pierdut un pic din ritmul pe care trebuia să-l avem, tocmai de aceea venim cu această propunere și vrem să îndreptăm lucrurile. Astfel, toate fondurile, fie guvernamentale, fie europene, să putem să le accesăm”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago