Iubirea de Poli, un fenomen confiscat?

Nu obișnuiesc să mă bălăcăresc cu cititorii, oricât de interactive ar fi platformele media astăzi. Prilejuri ar fi fost, dar am considerat că fiecare își spune păsul cât de civilizat îi permite educația. Subiectul Poli îmi este unul special și aș vrea să-l tratez ca atare, răspunzându-le acelora care făceau trimitere la caracter (sau la lipsa lui) atunci când vorbim aici de ce-ar trebui să facă administrația locală, comunitatea alb-violetă, pentru viitorul acestui fenomen în Timișoara. O scurtă sinteză a gândurilor pe care le-am avut de-a lungul acestor ani față de ACS Poli și ASU Politehnica, în cele ce urmează. Am considerat că ideea suporterilor de a se rupe de un proiect cu susținere municipală nu era cea mai bună soluție la acel moment. Așa am crezut și am avut pentru asta și argumente. Timpul era un handicap. Pentru cineva aflat la vârsta a doua contează cinci ani în plus sau în minus, ceea ce pentru un „brigadier” de 18 ani e mai greu de înțeles. Da, vor veni sute de „moraliști” să vorbească de curățenia spiritului alb-violet și eu nu-i voi putea contrazice fără să mă umplu de mizerie, cum am făcut-o împreună în anii Bragadiru.

Era frustrant la acea vreme, imediat după colapsul din 2012, să aștepți cinci ani o revenire în prima ligă, timp în care toate echipele cu tradiție din România au simulat acea „renaștere” din spuma laptelui. În realitate, Reșița, Bihor, Hunedoara, Iașiul, Tg. Mureș, Vâlcea, Craiova și câte altele au mers pe varianta scurtă, cu șmecherii juridice. Chiar și UTA a pornit mai de sus, din liga a patra, prin fuziunea cu Motorul, dar venea la Timișoara cu o galerie imaculată, făcând trimiteri la AC Recaș și imoralități la care chiar ei s-au dedat. Reșița, la fel. În acest peisaj de ipocrizie, chiar nu îmi tăiam venele dacă Poli mai făcea un artificiu gen AEK. Cum la fel de pasiv stau acum, când aud de la alții despre reorganizări pe fundație care nu i-ar conferi lui ASU continuitatea clamată, moralitatea predicată în 2012 cu Coranul în mână. Nu insist, tocmai pentru că nu m-a interesat foarte tare acest lucru nici atunci, la schismă, dar alții, ayatolahi ai marii „moralității”, îmi vorbesc astăzi de caracter și lipsa acestuia. OK.

În 2012 am crezut în potențialul administrației locale de a ridica o echipă de fotbal, mai ales cu un primar nou, poate nu foarte bun manager, dar incontestabil polist. Știam că patronatul public și profund politic este un contraargument, dar în același timp aveam în țară exemple de performanță făcută din banul cetățeanului, colectat de primărie. Mai la vest, știam pe vremuri de Feyenoord și sponsorul „City of Rotterdam”, dar nu mi-aș fi închipuit că legea va interzice numai unora să-și cheltuie cum vor banii când e vorba de imaginea orașului. Cu informațiile de acum, știind de blocajul Curții de Conturi, de clica de politruci implantați la ACS pentru a distruge orice idee de meritocrație și bunăcredință, cu siguranță aș fi fost mai prudent, dar tot n-aș fi văzut fenomenul Poli departe de „Dan Păltinișanu”. De partea cealaltă, cu siguranță că pot admite că m-am înșelat în anumite evaluări cu privire la șansele Politehnicii de a-și atinge obiectivul, mai ales în liga a III-a. Asta nu mă va împiedica să îi felicit pe cei de care m-am îndoit și să-mi arăt dezamăgirea față de cei care au lansat promisiuni neonorate despre Cea Mai Poli Dintre Toate Poli.

Ce nu pot accepta însă din partea unor adepți ASU Politehnica este o semeție afișată ca și cum respectivii au inventat atât albul, cât violetul, la o măslină cu Traian Lalescu. Țin să îi anunț pe aceștia că nu le voi cere aprobarea să merg pe viitor la meciurile ASU Politehnica de pe DP. Nu le voi cere voie nici să scriu, să critic sau să fiu elogios cu continuatoarea echipei pe care am susținut-o când 90% dintre „brigadieri” nu erau încă născuți. Să mi se interzică să vorbesc despre o echipă pe care am urmărit-o la vârsta de 11 ani pe Republicii, în București, la o tristă finală de cupă, pentru că n-am trecut testul berii băute pe garduri, zeci de ani mai târziu, la Giarmata Vii? Peste toate acestea, însă, voi considera infantilă și caraghioasă atitudinea de patroni afișată de niște tifosi (nici măcar lideri) ori încercarea de confiscare a fenomenului alb-violet de către niște activiști înveninați. Dacă v-ați fi așteptat să fie altfel, spuneți-ne și nouă, poliștilor mai bătrâni și nealiniați, ce-ar trebui să facem dacă s-ar desființa ACS? Trebuie neapărat să ținem cu Steaua sau avem voie și noi pe „Dan Păltinișanu”, să strigăm pentru Politehnica?