Poli Timişoara este cea mai slabă echipă din Liga I în play-out. Dacă jucătorii lui Petre Grigoraş au adunat doar şase puncte în cele nouă etape scurse din play-out, conducerea clubului timişorean s-a remarcat prin promovarea circului ieftin şi a gafelor impardonabile care au dus la situaţia dramatică în care se află Poli.
Neasumarea responsabilităţii de către conducerea clubului, cu noul preşedinte Ioan Miculaş în frunte, va atrage după sine luarea unor măsuri drastice, care cor coincide cu destituirea întregii conduceri. În calcul este luată inclusiv desfiinţarea clubului timişorean adus de la Recaş acum patru ani, în cazul în care nu va fi găsită o sursă de finanţare! „Pentru ultimele cinci etape ale sezonului se va merge în aceeaşi formulă, la nivelul conducerii. După încheierea campionatului, indiferent de situaţia în care se va afla echipa, retrogradată sau nu, conducerea va fi destituită in corpore. Contraperformanţa echipei din acest sezon se datorează, în cea mai mare parte, amatorismului de la nivelul conducerii, care a girat două campanii de transferuri dezastruoase, în vara lui 2015 şi în această iarnă. Chiar dacă Liviu Anton şi Daniel Stanciu, cei care au fost şefii clubului în cele două campanii, nu mai activează la Poli, nu sunt absolviţi de vină nici actualii conducători. Ioan Miculaş, actualul preşedinte, nu este străin de gafele conducerii, el fiind membru în cadrul Consiliului Director, până la numirea sa în fruntea clubului. În plus, felul în care conduce clubul lasă mult de dorit. Mult circ ieftin asezonat cu rezultate dezastruoase, care s-ar putea solda cu o nouă retrogradare. Ultima gafă a lui Miculaş a fost când, în urmă cu câteva zile, dorea să insiste, prin intermediul unor interpuşi, pe lângă primarul Nicolae Robu pentru reinstalarea lui Florin Marin pe banca tehnică a lui Poli. Ce înseamnă asta? Că ne întoarcem la unul dintre cei responsabili de campania dezastruoasă de transferuri din această iarnă. În aceste condiţii, au fost demarate discuţii cu un om de fotbal din Timişoara care să preia responsabilitatea conducerii clubului, după terminarea sezonului”, ne-a declarat o sursă din anturajul clubului timişorean. Lipsa unui finanţator şi imposibilitatea primăriei şi CJT-ului să vireze legal bani în conturile lui Poli, ar putea fi fatale. „Viitorul lui Poli poate fi sumbru, dacă primăria şi CJT-ul nu vor putea finanţa echipa. Se poate ajunge chiar la desfiinţare”, ne-a mai precizat aceeaşi sursă.
Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…
Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…
La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…