Falca: PMP Timis a refuzat oferta PNL, dar timp de alegere mai este

E sigur: PMP Timiș merge cu PSD la CJ Timiș, refuzând propunerea făcută de PNL, prin intemediul primarului Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta a fost mandatat de conducerea centrală a partidului să ofere „popularilor” funcția de președinte al CJ Timiș, dar și un post de viceprimar la Timișoara.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a încercat să negocieze, pe ultima sută de metri, o înțelegere politică între PNL Timiș și PMP Timiș, astfel încât liberalii să-și poată asigura o majoritate la consiliul județean. Lucrurile n-au mers însă așa cum ar fi vrut liberalii „Roxana Iliescu m-a informat să refuză oferta de parteneriat cu PNL. Aceasta a fost acceptată de conducerea națională a PNL, dar doamna Iliescu mi-a spus că a venit mult prea târziu. Nu vreau să comentez mai mult, însă pot să vă spun că au fost două oferte, din care una, e adevărat a venit mai târziu”, a declarat, pentru deBanat.ro, Gheorghe Falcă. Conform acestuia, Roxana Iliescu a preferat să accepte doar o funcție de vicepreședinte al CJ Timiș, deși liberalii ar fi fost dispuși să-i ofere și un post de viceprimar la Timișoara. „Nu doresc să insist, o ofertă a venit mai repede, alta mai târziu, dar ambele au fost făcute în termen legal. Ce pot să vă mai spun că timp de alegere mai este, plenul CJ Timiș este convocat joi dimineață”, a conchis Falcă.

Președintele PMP, Roxana Iliescu, a fost categorică însă încă e duminică, de la cea de-a doua întrunire ratată a plenului CJ. „Am stat până în ultima zi pentru a decide cum procedăm. Să vii cu tot felul de propuneri, pentru că înainte de a veni cu propunerea pentru președinția CJ, a fost o altă propunere privind postul de vicepreședinte… După parafarea protocolului cu PSD… (…) Îmi pare rău, le-am mulțumit (celor de la PNL – n.r.), dar suntem oameni cu onoare, cu coloană vertebrală, care își asumă deciziile pe care le iau și rămânem foarte fermi (…) În calitate de președinte al PMP Timiș, am comunicat în permanență cu conducerea centrală (…) Neavând experiența unor alegeri și a unor negocieri, am ales ca în tot ce am făcut, în orice demers, să existe transparență și conducerea de la București să fie informată. Am susținere de la conducere pentru alegerile pe care le-am făcut aici. Este vorba despre onoare, despre seriozitate, de asumarea unei decizii”, a spus Iliescu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

6 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

6 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

8 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

9 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

11 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

13 ore ago