Pe Poli Timisoara o paste falimentul, din cauza unei datorii de peste un milion de euro

După ruşinoasa retrogradare din Liga I, apele nu par să se fi limpezit la Poli Timişoara. Pe zi ce trece, falimentul clubului care şi-a început aventura fotbalistică la Timişoara acum patru ani pare tot mai iminent, din pricina unei datorii de peste un milion de euro.

Chiar dacă antrenorul Ionuţ Popa a anunţat reunirea a ceea ce a mai rămas din lotul cu care s-a retrogradat în liga secundă, problemele financiare de la club ar putea duce spre un deznodământ previzibil: falimentul! Conducerea clubului timişorean, prin vocea preşedintelui Ioan Miculaş, admite că situaţia clubului va fi tot mai critică dacă nu se va găsi o soluţie prin care să fie acoperită o datorie de 1.200.000 de euro, bani care vor intra în conturile jucătorilor faţă de care sunt datorii, a echipei de unde a fost transferat brazilianul Pedro Henrique, a impresarului Cristea Opria, cel care a împrumutat echipa cu 200.000 de euro, sau în conturile instituţiilor statului. Termenul limită pentru achitarea acestor datorii a fost până la finalul acestei luni, dar se pare că cei din conducerea clubului au mai primit o păsuire până la mijlocul lunii iulie. În cazul în care nu vor fi achitate datoriile, Poli Timişoara va fi depunctată, urmând un nedorit faliment.

Până în prezent, nu s-a găsit nicio soluţie pentru remedierea situaţiei financiare. Poli Timişoara nu a mai beneficiat de sprijin financiar din partea Primăriei Timişoara şi a Consiliului Judeţean Timiş, principalii finanţatori, de aproximativ un an, în urma unei decizii a Curţii de Conturi, ceea ce a dus la colapsul în care se află clubul bănăţean. Pesimiştii spun că şansele de supravieţuire a celor de la Poli Timişoara sunt extrem de reduse, în condiţiile în care nu se întrezăreşte un finanţator care să achite datoria de peste un milion de euro.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

16 minute ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

16 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

18 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

20 de ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

20 de ore ago