Categories: Politicieni

Gabriel Oprea si-a dat demisia din UNPR si din toamna renunta la politica!

Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, se desparte de partid şi va activa ca senator independent până la finalul acestui mandat! În noiembrie, „Generalul Izmană” se va retrage din politică. El a făcut acest anunț pe Facebook.

„În politică este important să rămâi fidel propriilor principii. Pe această idee s-a bazat apariţia UNPR pe scena politică. Timp de aproape 6 ani am condus UNPR respectând aceste principii. La Putere sau în Opoziţie, am făcut ceea ce a fost bine pentru România şi nu ceea ce a fost util pentru mine sau pentru partid. UNPR a sprijinit România în ultimii 6 ani şi a asigurat stabilitate politică, într-o perioadă economică grea la nivel mondial. UNPR a susţinut guverne fără să negocieze avantaje şi privilegii. Singurele condiţii pe care le-am pus partenerilor noştri au fost legate de protejarea drepturilor cetăţenilor români şi în special ale militarilor şi de tratarea cu responsabilitate a tuturor aspectelor ce ţin de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Pentru a respinge toate scenariile ireale care se fac în legătură cu activitatea mea politică, vă anunţ că am decis ca drumul meu să se despartă de cel al UNPR şi să devin senator independent. Am decis, de asemenea, ca la finalul acestui mandat al Parlamentului să mă retrag din politică”, a notat, vineri, pe Facebook, Gabriel Oprea. În luna martie, Oprea și-a anunțat plecarea din fruntea UNPR.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

9 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

21 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago