Categories: Primăria Timişoara

Pe 900 de hectare din Timisoara s-a stropit din aer contra tantarilor / FOTO

La Timișoara se face, în sfârșit, dezinsecție și de la sol, dar și din aer. Vineri seară s-a stropit, din elicopter, deasupra parcurilor mari, a luciurilor de apă și a canalului Bega. Operațiunea va fi repetată și săptămâna viitoare, în condițiile în care țânțarii le fac deja viața amară timișorenilor.

În toamna lui 2013, contractul Primăriei Timișoara cu un operator de dezinsecție a expirat. S-a făcut o încredințare directă, în valoare de 30.000 euro, iar ulterior s-a dat drumul unei licitații. S-a înscris o singură firmă, Romprest Servicii SA, care nu a îndeplinit condițiile din caietul de sarcini și a fost descalificată. Firma a dat primăria în judecată, iar procesul nu e gata nici acum. La Timișoara se face totuși din nou dezinsecție, asta după ce virusul Zika a băgat în priză autoritățile din România. Primăria a putut astfel să organizeze o licitație pe procedură în regim de forță majoră. Aceasta a fost câștigată de Deraton, la prețul de 300.000 lei, plus TVA. Vineri seară, la Timișoara s-a făcut, după ceva vreme, dezinsecție din aer. „S-a zburat deasupra parcurilor mari, a luciilor de apă, a canalului Bega, pe toată suprafața, deasupra a tot ceea ce înseamnă vegetație. În total, aproximativ 900 de hectare. S-a decolat din Calea Torontalului și urmează să se mai facă dezinsecție din aer și miercuri seară”, susțin reprezentanții Primăriei Timișoara. Operațiunea este mai mult decât binevenită, în condițiile în care timișorenii se plâng deja, de la venirea căldurii, de numărul mare de țânțari care îi „atacă”. În plus, ploile din ultima perioadă au dus la înmulțirea insectelor.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

14 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

15 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

16 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

17 ore ago