Vacanta de poveste: sapte zile prin cele mai frumoase locuri din Romania / FOTO

România este, în ultimii ani, o destinație turistică tot mai căutată de străini. Agenția de turism Ultramarin și-a propus să facă țara noastră atractivă și pentru români. Tocmai de aceea, la sfârșitul vacanței de vară, propunerea este inedită și fascinantă: un traseu cu șapte zile pline, în care vom străbate cu autocarul cele mai frumoase zone ale României.

În prima zi vom trece prin Sibiu, cu oprire la Muzeul Bruckental, pentru ca apoi să ne continuăm călătoria spre Sighișoara, orașul muzeu, orașul basm, iar apoi ne vom caza la Târgu Mureș. Pornim a doua zi spre Sovata, unde vom vedea Muntele de sare, iar apoi vom face un popas pe tărâmul vrăjit al Lacului Roșu. Vom traversa Cheile Bicazului și vom ajunge apoi în frumoasa Moldova, unde vom vizita Mănăstirea Văratec și Mănstirea Agapia, cea pictată de Nicolae Grigorescu, ne vom opri la Humuleștii lui Creangă și apoi la Cetatea Neamțului. Ziua a treia o vom petrece în regiunea Moldovei: la splendida Mănăstire Voroneț, la Mănăstirea Gura Humorului și vom vizita cetatea de scaun a Sucevei.

Ne vom lua timp în zonă și următoarea zi, pentru a merge la Mănăstirea Putna, prima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, Mănăstirea Sucevița și Mănăstirea Moldovița. Sunt unele dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult ale Europei, înscrise în patrimonial mondial UNESCO, și, dincolo de picturile extraordinare, ele vorbesc despre o istorie în credință nebănuită a poporului român. Vom pleca din Suceava cu un popas la Hanul Ancuței – Tupilați, care datează, se pare, încă din secolul al XVIII-lea, iar înainte de a ajunge la Brașov ne vom opri la Monumentul de la Oituz.

Ziua a șasea o vom petrece pe Valea Prahovei: vom vizita întâi Brașovul, iar apoi vom poposi la Sinaia, la splendidele castele Peleș și Pelișor, iar apoi vom merge, dacă tot suntem în zonă, la castelul Bran. În cea de a șaptea zi vom porni spre casă, oprindu-ne întâi la Cetatea Râșnov, mai apoi la Templul Dorințelor de la Șinca Veche, dar și la frumoasa Mănăstire Brâncoveanu. Este un traseu gândit cu atenție de Agenția de turism Ultramarin, pentru a nu rata nimic din frumusețea peisajelor și din magia locurilor de popas. O vacanță de vară neasemuit de frumoasă, așa cum era în copilărie. Programul detaliat al excursiei poate fi găsit aici.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

14 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

21 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

21 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

22 de ore ago