Monitorizat de Liverpool sau Inter Milano, cel mai talentat junior de la Poli a ales Serie B

Pe bandă rulantă, aşa îşi pierde Poli Timişoara cei mai talentaţi juniori crescuţi în propria pepinieră. Motivele sunt diverse, dar toate au legătură cu amatorismul conducerii clubului, indiferent de cine a fost în frunte.

Clubul timişorean are unul dintre cele mai puternice centre de copii şi juniori din România, dar la echipa din Liga I nu ajunge niciun junior talentat. Dacă miercuri am arătat cum a fost pierdut Deian Sorescu, de această dată vom prezenta un nou caz în care Poli pierde un alt junior de 16 ani, considerat printre cei mai talentaţi fotbalişti români la categoria sa de vârstă. Este vorba despre Mihael Onişa, căpitanul primei reprezentative U16 şi titular incontestabil la Centrul de excelenţă tricolor 11 Timişoara, unde a fost lăsat să joace de Poli Timişoara. Mihael Onişa, un mijlocaş de picior stâng cu excelente calităţi tehnice, a părăsit de două săptămâni Timişoara, cu destinaţia Virtus Entella, echipă clasată pe locul 5 în Serie B din Italia. Acesta a fost remarcat de un impresar italian în timpul unui joc oficial. Chiar dacă a ajuns la o înţelegere cu echipa din eşalonul secund italian, Mihael Onişa este monitorizat în continuare de echipe puternice din Europa, printre acestea fiind Liverpool, Inter Milano sau Borusia Dortmund.

Mijlocaşul de 16 ani a fost cedat de Centrul de Excelenţă tricolor 11, echipă ce evoluează sub egida FRF, Poli Timişoara urmând să primească jumătate din suma transferului, dacă jucătorul va confirma. Cât a evoluat pentru Poli Timişoara, Mihael Onişa a fost antrenat de Cristian Contescu, Sorin Vlaicu sau Mircea Şchiopu. Chiar dacă Poli l-ar fi putut reţine pe talentatul junior la Centrul de copii şi juniori şi inclus în lotul echipei mari, conducerea clubului a decis să-l lase să evolueze pentru Centrul de Excelenţă. În situaţia lui Onişa s-au aflat mai mulţi juniori care au părăsit-o pe Poli cu destinaţia Centrului de Excelenţă, toţi făcând parte din generaţia juniorilor născuţi în anul 2000.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

10 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

10 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

10 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

10 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

11 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

12 ore ago