Categories: Primăria Timişoara

Autobuzele de 3,3 milioane de euro vin la gramada la inceputul lui 2017! Asta sustine primarul Robu

Primăria Timișoara va avea, de anul viitor. o „flotă” de Mercedesuri. Mai exact, cele 20 de autobuze contractate de municipalitate ar trebui să vină la pachet în ianuarie. Rămâne de văzut dacă va fi așa, în condițiile în care contractul, care se întinde pe trei ani, prevede, în primele 12 luni, livrarea a cel mult șase vehicule.

În iunie 2015, Primăria Timișoara a publicat pe SEAP anunțul de participare privind un „acord-cadru privind furnizarea a 20 bucăți autobuze de capacitate mică, Euro 6, cu podea coborâtă, destinate transportului urban de călători, și a unui autocar Euro 6 destinat transportului de persoane pentru trasee comunitare”. Câștigătorul licitației a fost anunțat în februarie 2016, Mercedes Benz Romania SRL urmând să primească 12,46 milioane de lei, fără TVA, pe un contract valabil timp de trei ani., care include și costurile cu întreținerea. La Timișoara nu a ajuns, până acum, nici măcar un singur autobuz, iar șansele să puteți călători cu un astfel de vehicul încă de anul acesta sunt egale cu zero. O confirmă chiar primarul Nicolae Robu, conform căruia autobuzele vor veni deodată, la începutul lui 2017. „Vin în ianuarie toate 20, din câte am înțeles. Este un singur contract. Mi s-a spus că sunt fabricate și la sfârșit trebuie să se monteze sistemul de ticketing. Când se face montarea, se face pe toate deodată. Contractul nu prevede livrări pe parcurs, ci un termen final: ianuarie-februarie, ceva de genul acesta”, explică edilul.

După anunțarea câștigătorului licitației însă, s-a spus că vor fi trei contracte subsecvente, fiecare la un interval de maximum 12 luni. „Primul contract subsecvent va prevedea furnizarea minimum 1 bucată și maximum șase autobuze capacitate mică și: minimum 1 bucată – maximum o bucată autocar Euro 6 (…); al doilea contract subsecvent va prevedea furnizarea minim 1 bucată și maximum șapte autobuze capacitate mică (…); al treilea contract subsecvent va prevedea furnizarea minim 1 bucată și maximum șapte autobuze capacitate mică”, se preciza în documentație. Aceasta ar fi prima achiziție de mijloace de transport în comun noi făcută 100% de administrația Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

5 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

5 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago