Categories: Partide

Cristian Ghinea (USR): Vrem sa desfiintam pixul cu care se aloca bani in mod arbitrar

Liderii USR au prezentat proiectele pe care le va propune viitorului guvern. De includerea acestora în programul de guvernare depinde susținerea viitorului executiv, iar unele dintre ele au fost demarate deja în mandatul Cioloș.

USR nu va susține un guvern cu persoane controversate și a respins categoric orice alăturare de PSD, au arătat liderii formaţiunii. USR-iştii au reiterat ideea de a susține în parlament revizuirea Constituției pentru eliminarea imunităților speciale, dar și-au exprimat îndoiala că vechile partide, PSD și PNL, vor susține o astfel de inițiativă, ca și în cazul abrogării pensiilor speciale. Proiectele USR au fost prezentate şi la Timşoara de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. De altfel, propunerea considerată ca având cel mai mare impact îi aparţine acestuia şi vizează unificarea fondurilor pentru dezvoltare. Ghinea a criticat în termeni duri instrumentele create de Elena Udrea și Liviu Dragnea când cei doi au condus Ministerul Dezvoltării Regionale, Compania Națională de Investiții și Programul de dezvoltare locală. Ghinea a afirmat că liniile de finanțare erau total netransparente, în condiţiile în care erau alimentate cu miliarde de lei, aproape cât fondurile europene. Mai exact, fondurile erau repartizate clientelar, pe criterii politice. El a spus că USR va cere în Parlament publicarea raportului Curții de Conturi privind gestionarea acestor fonduri, care poate fi accesat în prezent doar în rezumat. „Vechile partide se bat pe cine ține pixul, noi vrem să desființăm pixul cu care se alocă bani în mod arbitrar”, a spus Ghinea. Proiectele USR, zece la număr, vizează însă mai toate domeniile de activitate, de la educaţie şi sănătate până la Infrastructură. De altfel, responsabil cu acest ultim domeniu este Cătălin Drulă, candidat USR în Timiş.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

o zi ago