Primăria Timișoara organizează, și în această toamnă, curăţenia generală. Aceasta se va desfășura în intervalul 24 octombrie – 8 noiembrie și, în cea de-a doua săptămână, se mută în partea de sud a orașului.
Vor fi colectate doar obiecte de uz casnic şi gospodăresc, dar și deşeuri vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor. Cei care nu se conformează pot fi amendați cu sume cuprinse cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 lei pentru persoane juridice. Deşeurile rezultate din reparaţii şi amenajări interioare, în cantităţi de sub un mc, precum şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice – DEEE sunt preluate gratuit prin punctele de colectare situate pe Al. Avram Imbroane, nr. 70, Calea Torontalului, nr. 94, str. Energiei, nr. și Calea Moşniţei, nr. 2. În cazul unor cantități mai mari, puteți solicita, pe bază de comandă, containere de la Retim, la sediul societății, pe str. Oituz nr. 3A sau la numerele de telefon 0256-499.537 sau 0256-220.064. Vineri, 4 noiembrie, echipele Retim vor interveni în perimetrul străzilor: Bujorilor (din Calea Șagului în Al. Nicorești) – Al. Nicorești – Ceferiștilor – Calea Șagului (din Ceferiștilor în Bujorilor).
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…