Categories: Afaceri

Polul de Crestere Timisoara cauta modalitati de dezvoltare a zonei

Dezvoltarea Polului de Creştere Timişoara a fost tema dezbaterii organizate miercuri, la Palatul Administrativ. Membrii polului au fost informaţi despre oportunităţile de dezvoltare, dar s-a discutat şi despre planurile urbanistice generale ale localităţilor componente şi armonizarea acestora.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creștere Timișoara” a organizat miercuri, 9 noiembrie, în Sala Revoluției a Consiliului Județean Timiș, un workshop cu tema Dezvoltare Durabilă a Polului de Creștere Timișoara. Evenimentul este o continuare a activităților derulate de către Asociație privind informarea membrilor despre oportunitățile de dezvoltare a unităților administrativ-teritoriale prin finanțări nerambursabile, din fonduri europene, pe exercițiul financiar 2014-2020. Workshop-ul a avut două secțiuni, una privind finanțările nerambursabile pentru dezvoltarea UAT-urilor, iar cealaltă a fost organizată sub o masă rotundă pentru armonizarea PUG-urilor în arealul Polului de Creștere Timișoara.

În cadrul workshop-ului au dialogat cu participanții reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Vest (ADR), ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), ai Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii și Cooperație Timișoara (OTIMMC), ai Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara – România Serbia (BRECT) și ai Grupurilor de Acţiune Locală din județ. Au participat primari, consilieri locali, promotori locali și alți reprezentanți ai autorităților publice locale, membre ale PCT, consilieri județeni, dar și alte persoane interesate de subiectul abordat. Participanților li s-a oferit prilejul de a clarifica aspecte privind domeniile de intervenție și alocările financiare pentru fiecare domeniu în parte, eligibilitatea intervențiilor, deschiderea apelurilor de proiecte și condițiile pentru accesare. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creștere Timișoara”, constituită pe baza Hotărârii Guvernului nr. 998/2008 pentru desemnarea polilor de creştere şi a polilor de dezvoltare urbană, include, ca și membrii fondatori, Municipiul Timișoara și Consiliul Județean Timiș, precum și 14 comune din zona periurbană: Becicherecu Mic, Bucovăț, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Giarmata, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Pișchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român și Șag.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

8 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

8 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

12 ore ago