Categories: CulturaUltima ora

Sala 2 din Parcul Civic trece de la Primaria Timisoara la Ministerul Culturii

Ministerul Culturii va prelua Sala 2 a Teatrului Național Timișoara, situată în Parcul Civic. Hotărârea de guvern adoptată marți va duce sala în domeniul public al statului. În 2008, ea fusese atribuită, de către CL Timișoara, pentru 49 de ani, Teatrului Național.

Guvernul a adoptat, marți, o hotărâre care se referă la „înscrierea unui bun imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Teatrului Național «Mihai Eminescu» din Timișoara, instituție publică, aflată în subordinea Ministerului Culturii”. Practic, este Sala 2, situată în Parcul Civic: un teren de 3.919 mp și construcții administrative și social-culturale pe o suprafață de 1.454 mp, cu o valoare de inventar de 15,3 milioane de euro. Sala 2, fost manej imperial, fostă sală de sport, aproape o ruină după ce a fost complet neglijată timp de două decenii, a fost atribuită, printr-o hotărâre de consiliu local din 2008, pentru o perioadă de 49 de ani, spre folosinţa Teatrului Naţional. Primul spectacol care s-a jucat aici a fost „Boala familiei M” de Fausto Paravidino. În 2009, Sala 2 a intrat în reparații capitale și, după patru luni de muncă, ea a devenit unul dintre cele mai frumoase „case ale teatrului” din România. Ea și-a dublat suprafaţa utilă şi a devenit un spaţiu de joc modular, amovibil, o structură independentă de pereţii exteriori, perfect conservaţi, renovarea respectând toate datele monumentului istoric. Sala 2 a fost inaugurată, în noua formă, în 25 ianuarie 2010. De atunci, aici s-au jucat sute de spectacole, au fost zeci de premiere și mii de spectatori au trăit povești unice.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

2 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

5 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

7 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

7 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

7 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

8 ore ago