Timișenii care, în perioada următoare, se vor vedea nevoiți să apeleze la serviciile medicului au la dispoziție atât unitățile de primire urgențe, cât și centrele de permanență. În județ sunt 44 de astfel de centre, în mai multe localități.
Pe toată perioada zilelor libere, respectiv sărbătorile legale, dar și sâmbăta și duminica, asistența medicală de urgență este asigurată în toate unitățile sanitare, dar și în centrele de permanență din Timișoara și județ. Medicii de familie care sunt asociați în centrele de permanență sunt obligați să afișeze, la cabinetele medicale în care își desfășoară activitatea, atât numărul de telefon al centrului de permanență, cât și programul medicilor. Dacă, de miercuri, 30 noiembrie, până duminică, 4 decembrie, veți avea nevoie de asistență de specialitate și nu vreți neapărat să mergeți la Urgențe, puteți apela la centrele de permanență. Sunt 44 în tot județul, din care 16 în Timișoara.
1. Ciacova, Piața Cetății nr. 62, 0256-399.309, Ovidiu Ghera, coordonator
2. Dudeștii Vechi nr. 337 și nr. 355, 0256-384.188, Petru Augustinov
3. Gătaia, str. Republicii nr. 78, 0256-410.099, Radu Sabin Ștefănescu
4. Recaș, cabinetele MF din clădirea fostului dispensar, 0256-330.150 și 0256-331.101, Liliana Valea
5. Liebling nr. 57, 0256-396.402, Diana Miorița Klemens
6. Nițchidorf nr. 212 A, 0256-413.051, Tiberiu Vasilescu
7. Teremia Mare nr. 731, 0722-347.864 și 0256-380.501, Cosmin Marius Olariu
8. Mașloc nr. 99, 0371-303-533, Mihaela Nicoară
9. Chevereșu Mare nr. 277, 0256-415.089, Maria Zarici
10. Comloșu Mare nr. 799, 0256-274.303, Ciprian Ilie Roșca
11. Buziaș, str. Mihai Eminescu nr. 2, 0256-321.416, Georgeta Lungu
12. Moșnița Nouă, Calea Buziașului nr. 84, 0356-456.980, Ionică Ciucure
13. Timișoara I, str. Eugeniu de Savoya nr. 24, ap. 9, 0256-294.942. Aurica Dumitru
14. Timișoara II, str. Orșova nr. 16, sc. B, ap.1, 0256-294.777, Sorin Cătălin Râmneanțu
15. Timișoara III, str. I. Plavoșin nr. 31, 0256-425.880, Adriana Bulzan
16. Timișoara IV, str. Cărăbușului nr. 15, 0256-287.797, Camelia Ciobănaș
17. Timișoara V, IntrareaTopologului nr. 6, bl. D1, ap. 1, 0256-207.057, Gordana Ilici
18. Lugoj I, str. Dimitrie Cantemir nr. 10, 0256-358.997, Iosif Dejica
19. Parța nr. 114, 0256-392.036, Vlad Călin Sârbovan
20. Remetea Mare nr. 113, 0256-230.032, Alina Ghergu
21. Sînandrei nr. 517, 0256-383.586, Silviu Mălaimare
22. Chișoda – Giroc, sat Chișoda, str. Nicolae Firu nr. 50, 0744-892.427, Viana Camelia Toma
23. Lugoj II, str. Bucegi nr. 17, 0256-328-811, Carmen Drăgulescu
24. Birda nr. 173, 0256-312.642, Tatiana Scandera
25. Orțișoara nr. 302, 0256-233.106, Adrian Ciolofan
26. Săcălaz, str. a IV-A nr. 299, 0256-244.866, Simona Dorin
27. Timișoara VI, Bd. Cetății nr. 85, 0256-243.202, Claudia Iftode
28. Utvin nr. 169, 0256-228.433, Diana Octavia Chiuariu
29. Timișoara VII, str. Theodor Mihali nr. 2, 0256-436.205, Steluța Iakobcsuk
30. Timișoara VIII, str. Zăvoi nr. 6, 0256-226.868, Adrian Nicolae Gruici
31. Lugoj III, str. Țesătorilor nr. 16B, 0256-352.424, Monica Cocaină
32. Gelu – Variaș, sat Gelu nr. 136, 0256-297.577, Aurica Dumitra
33. Timișoara X, Calea Buziașului nr. 28, 0256-285.828, Rodica Aurelia Luca
34. Lugoj IV, str. Timișorii bl. 57, sc. A, ap. 20, 0256-356-558, Raul Călin Lupulescu
35. Bărăteaz, comuna Satchinez nr. 237, 0256-311.664, Maria Zarici
36. Becicherecu Mic nr. 382, 0256-230.755 și 0356-524.470, Georgeta Aurelia Rus
37. Timișoara XI, Mareșal C-tin Prezan nr 83 bl. MAG 2, 0356-432.550, Mihaela Makai
38. Dudeștii Noi nr. 99, 0745-379.475, Carmen Livia Siminic
39. Timișoara XII, str. Paciurea 5, 0356-433.733 și 0729-991.515, Gabriela Geaulea
40. Timișoara XIII, str. C. Brâncoveanu nr. 105, 0356-829.999, Mihaela Marișescu
41. Timișoara XV, Calea Șagului 83, BL. 9, sc. C, ap. 3, 0256-215.584, Venera Margareta Bucur
42. Timișoara XV, Calea Sever Bocu nr. 33, 0356-460.234, Dorina Herțeg
43. Timișoara XVI, Calea Lugojului nr. 39 A, 0256-246.264, Mirela Săvulescu
44. Ghiroda, Foișor nr. 29, 0356-421.290, Lăcrămioara Oprea
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…