Categories: Alte sporturi

Informatica bate la Cluj mai usor decat o arata scorul

Nu au avut probleme la Cluj şi au venit acasă cu toate cele trei puncte. Elevii lui Robert Lupu de la Informatica Timişoara au disputat, în etapa a 14-a, jocul de pe terenul penultimei clasate, Clujana, şi, cum era normal, nu s-a pus problema învingătoarei.

Prima repriză s-a jucat la o singură poartă, cea a gazdelor, timişorenii ratând mult, dar reuşind să şi înscrie de trei ori, prin Rajcevic, Simic şi Ilaş. După pauză, Simic şi Rajcevic au mai punctat câte o dată, ducând scorul la 5-0 pentru bănăţeni. Clujenii au reuşit un final mai bun, punctând două goluri şi la capitolul onoare. Astfel, Informatica s-a impus fără emoţii cu 5-2 şi a urcat pe locul 3, probabil unul nesperat de suporteri, ținând cont de debutul nefast din sezonul regulat. În ciuda problemelor de tot felul, jucătorii au strâns din dinţi şi au arătat în teren că medaliile de argint cucerite sezonul trecut nu au fost deloc întâmplătoare. Au mai rămas opt etape până la finele sezonului regulat iar poziţia din clasament a bănăţenilor se poate chiar îmbunătăţi. Prima şansă, săptămâna viitoare, când violeţii vor juca acasă cu Poli Iaşi.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

O oră ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

O oră ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

2 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

3 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago