Categories: Politicieni

Robu: Am votat pentru o Romanie prospera

Primarul Nicolae Robu a votat, duminică dimineață, la Școala Generală 30. Alături de soție și fiică, dar și de mai mulți membri de partid, edilul spune că și-a exprimat votul pentru ca Timișoara și Timișul să nu mai fie ignore de administrația centrală.

Nicolae Robu a votat, ca de obicei, la Școala Generală 30. El a venit alături de soție și de fiica sa, dar și Ben-Oni Ardelean, Pavel Popescu, Liliana Oneț și Marilen Pirtea. Pentru susținere a venit și Alina Gorghiu, alături de soțul ei, Lucian Isar. Președintele PNL urma să-și exercite dreptul la vot la Liceul „Carmen Sylva”. „Am votat pentru o Românie stat de drept, o Românie prosperă, o Românie a oamenilor cinstiți și harnici. și o Românie în care Timișoara și Timișul să fie tratate așa cum se cuvine, nu cum a fost până acum. Sunt multe lucruri pe care le avem de făcut și pe foarte multe dintre ele le facem cu forțele noastre proprii, și cu fonduri europene, cum am procedat și până acum. Dar sunt câteva proiecte care nu pot fi făcute decât cu sprijinul guvernului. Aș da câteva exemple. În primul rând, Timișoara are nevoie de o centură auto ocolitoare. Este o prioritate absolută. Dar nu numai Timișoara. Toată această parte de țară are nevoie de un spital regional de urgență. Timișoara a devenit capitală culturală a culturii desemnată a juca acest rol în anul 2021 și trebuie să se pregătească pentru acel moment cu o mulțime de lucruri care trebuie făcute într-un timp foarte scurt. Aceasta necesită fonduri guvernamentale, pentru că bugetul local nu este suficient, și nici nu există eligibilitate pentru ele pe fonduri europene. Pot să continui, avem nevoie de o mare sală polivalentă, avem nevoie de un bazin olimpic… Toate acestea sunt obiective care ar fi trebuit să fie făcute demult deja de guvernele României și în Timișoara, cum în alte părți au fost făcute. Din păcate Timișoara a fost ignorată, de acum, sper să fie cu totul altul”, spus Robu, la ieșirea de la urne.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

13 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

14 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

17 ore ago