Categories: Primăria Timişoara

Consultare publica pe tema taxei pentru gunoi, la Primaria Timisoara

Nu va fi dezbatere, ci consultare publică! Timișorenii sunt invitați, din scurt, joi, 2 februarie, să-și spună părerea despre propunerea Retim Ecologic Service, de modificare a tarifelor aferente serviciilor de salubrizare, din cauza introducerii taxei de depozitare. Situația a stârnit discuții aprinse în ultimul plen al CL.

Retim a notificat CL Timișoara cu privire la intenția de modificare a tarifelor practicate către abonați, în sensul introducerii taxei de depozitare pentru „deșeuri inerte și periculoase”, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2017. Este vorba despre 80 lei / tonă, sumă care urmează să crească, anul viitor, la 120 lei / lună. Taxa se referă la deșeurile colectate neselectiv. Conform Retim, suma cu care ar urma să crească tariful aplicat abonaților cu 1,31 lei / abonat sau cu 11,31 lei / metru cub. Primarul Nicolae Robu s-a pronunțat împotriva solicitării Retim, ideea fiind susținută și de consilierii PSD, cel puțin până la organizarea unei dezbateri publice. Reprezentanții Retim sunt categorici: societatea nu-și permită să plătească acești bani din veniturile proprii. Taxa ajunge lunar la 650.000 de lei. În aceste condiții, Primăria Timișoara anunță că organizează joi, 2 februarie, între orele 15 și 16, în Sala de ședințe a CL, o consultare publică asupra propunerii înaintate de Retim. Sunt așteptați să participe toți cei interesați, care se pot adresa fie în scris Direcției Secretariat General – Biroul Asistare Consiliul Local sau în format electronic aici. Fiecare vorbitor va trebui să se încadreze în cinci minute pentru a-și expune punctul de vedere.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Bancul cu articolul 5 NATO

Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…

6 minute ago

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

41 de minute ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

16 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

19 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

20 de ore ago