Categories: Primăria Timişoara

Primaria Timisoara ia 5 milioane de euro de la investitii, pentru cresterile salariale din 2017

Primăria Timișoara taie bani de la reparații și modernizări, pentru a putea acoperi creșterile salariale impuse de guvern în administrația publică locală. Potrivit primarului Nicolae Robu, este vorba, pentru întreg anul 2017, de o sumă de peste 24 de milioane de lei. Robu crede că guvernul ar trebui să asigure și un plus de venituri.

De la 1 februarie, salariile angajaților din primării și consilii județene vor crește cu 20%, așa cum s-a stabilit printr-o ordonanță de urgență adoptată pe 6 ianuarie. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. Pentru Primăria Timișoara, această creștere, pe care Nicolae Robu o consideră binevenită, va însemna, spune edilul, un efort financiar consistent. În 2016, cheltuielile lunare cu salariile în PMT au fost de 6,8 milioane de lei. „De la 1 februarie 2017, acestea vor ajunge la 9 milioane de lei. Așadar, pentru fiecare din următoarele 11 luni ale anului 2017, PMT are de asigurat un plus de fonduri la salarii de 2,2 milioane de lei lunar. Pe 11 luni asta înseamnă 24 de milioane de lei. După cum stau lucrurile în momentul de față, trebuie să găsim 24 de milioane de lei, pentru a acoperi majorările de salarii cu care se laudă guvernul. E cinstit așa ceva? Nu era normal ca guvernul să ne asigure și un plus de venituri? Ce putem să facem noi? Nu avem puteri magice ca să apară bani în plus (…) Ne perturbă o asemenea sumă. 24 de milioane nu e o sumă de trecut cu vederea”, a declarat Robu.

De unde vor veni banii? Bugetul va trebui recalculat, iar anumiți bani vor fi mutați dintr-un capitol într-altul. „De unde putem să îi luăm de altundeva decât de la fondurile prin care am făcut reparații, modernizări, respectiv de la capitolele în care am făcut investiții la infrastructură, poduri, pasaje șamd? Eu am vrut ca în acest an să începem lucrările la două poduri. O să dau prioritate podurilor și chiar dacă îmi va fi mai greu acum să asigur finanțarea, o să luăm din alte părți, dar podurile își vor avea cursul lor”, explică primarul Timișoarei. „Cer guvernului să crească cotele părți din diversele venituri care rămân la administrația publică locala. Așa este cinstit. Pledoaria mea nu e doar pentru municipiul Timișoara, ar fi absurd. Nu putem fi tratați în mod special, ci pentru toate unitățile administrativ-teritoriale din Romania. Sunt convins că se vor ridica și alte voci, nu trebuie să conteze coloratura politică. Și primarilor PSD-iști le va fi la fel de greu, cum ne este mie și colegilor liberali”, mai spune Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

15 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

17 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

19 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

19 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

19 ore ago