Categories: Ziaristu' de terasă

De la „golanii” si „legionarii” lui Iliescu, la „cretinii” si „nazistii” actualei puteri

În primăvara anului 1990, manifestanţii din Piaţa Universităţii erau catalogaţi de Ion Iliescu drept „golani”, „legionari” şi alte apelative. „Vina” lor era faptul că protestau împotriva derapajelor evidente de la democraţie ale noii puteri instalate după 1989. O putere formată în special din oameni din eşaloanele doi şi trei ale PCR, dar şi vârfuri ale fostei Securităţi, care confiscaseră în decembrie revoluţia începută la Timişoara. De amintit şi faptul că pe 20 decembrie 1989, în ajunul fatidicei zile a mitingului din faţa Comitetului Central, Ceauşescu îi făcea „huligani” pe timişorenii ieşiţi în stradă.

Au trecut 27 de atunci. Iar tinerii, dar în bună măsură şi mai vârstnici, au ieşit din nou în stradă. La doar două săptămâni de la instalarea Guvernului Dragnea, mă rog, Grindeanu!. Din nou protestând vizavi de derapajele noii puteri de la buna funcţionare a statului de drept. Fiindcă imixtiunea Executivului şi Legislativului în treburile celei de-a treia puteri înseamnă, până la urmă, un atentat la statul de drept. Nu mai discut ce o doare mai tare pe noua putere din PSD – ALDE, formată încă de la cap din penali şi infractori dovediţi. Penali şi infractori care trebuie amnistiaţi şi graţiaţi în grabă prin tot felul de tertipuri legislative date pe şestache. Nu mai vorbesc că, pentru a-i scăpa pe aceşti infractori cu gulere albe, se intenţionează deschiderea puşcăriilor pentru a umple iar străzile de hoţi, tâlhari, violatori sau pedofili. Ei bine, cei care au ieşit în stardă au sesizat acest pericol.

Şi cum răspunde un vicepreşedinte ALDE cocoţat în vârful puterii acestor manifestaţii paşnice? Exact pe aceeaşi tipologie ca înaintaşii săi, Ceauşescu şi Iliescu, vorbind de „nazişti”, „cretini” sau „animale”. „Ieri am avut prima manifestaţie nazistă din ultimii şaptezeci de ani. Au ieşit nişte cretini care vor tortură în locul privării de liberate (…) Animalelor, mi-e scârbă de voi! Fac spume când văd nazişti. Jos cretinii şi naziştii!”. Astfel de inepţii a scris pe Facebook un anume Cătălin Beciu, vicepreşedinte naţional al ALDE, şi n-am auzit nicio reacţie din partea colegilor de partid sau din PSD. Ceea ce înseamnă c-or fi de acord cu cele scrise.

Mai trist e că, la 27 de ani de la căderea comunismului, există încă indivizi care pot gândi în acelaşi tipar ca Ceauşescu şi Iliescu. Adică, cei care nu sunt cu noi cu certitudine sunt nazişti, fascişti, plătiţi de agenturi etc. Istoria ne-a arătat însă că cel care vorbea de „huligani” a murit intoxicat cu plumb la Târgovişte, iar bătrânul bolşevic cu „golanii” este inculpat oficial pentru evenimentele de atunci. Ce vor reuşi „naziştii” şi „cretinii” vom vedea în perioada următoare.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională…

14 minute ago

Un nou pas pentru construirea noii grădinițe din Șag. A fost semnată autorizația de construire

Luni, primarul comunei Şag, Flaviu Roşu, a semnat autorizația de construire pentru noua grădiniţă din…

18 minute ago

Se „deschide” pe malul Timișului. Lugojul găzduiește prima etapă a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”

Lugojul devine, la final de februarie și început de martie, gazda primelor două etape, pline…

24 de minute ago

„Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este implicat, în această perioadă, alături de alte instituții…

O oră ago

Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin rețeaua…

2 ore ago

Ambasadorul Portugaliei la București vine la Universitatea de Vest

UVT susține și în acest an universitar seria „Ambasadori în dialog @UVT”, continuând, într-un nou…

2 ore ago