Monopolul SDM – masura socialista a „liberalului” Robu

Printre ultimele decizii ale Consiliului Local Timișoara luate în anul de graţie 2016 a fost şi acordul pentru atribuirea către SDM a tuturor lucrărilor de întreţinere a infrastructurii din oraş. Asta înseamnă lucrările de reparaţii pentru străzi, trotuare, poduri, spaţii dintre blocuri etc. Hotărârea vine după ce, anterior, SDM primise monopol şi pe străzile de piatră, semaforizare şi semnalizarea rutieră din oraş. Decizia vine la aproape două decenii de la momentul în care Primăria Timişoara spărgea monopolul aceleiaşi societăţi prin organizarea de licitaţii pentru refacerea drumurilor din oraş. Aşadar, ne-am întors cu 20 de ani în urmă.

Din start trebuie spus că hotărârea a fost luată la propunerea primarului Nicolae Robu, care probabil a preluat-o de la fostul său viceprimar, astăzi premier desemnat. Fiindcă primul care a anunţat public o astfel de „revoluţie” a fost Sorin Grindeanu, motiv pentru care acum consilierii PSD au fost nevoiţi să tacă precum un animal în cucuruz. OK, la prima vedere, multă lume ar spune că e o decizie extraordinară şi binevenită. Oare SDM nu e firma municipalităţii? Cum ar veni, a întregului popor muncitor din Timişoara. De ce să nu facă drumurile firma poporului, ci veroşii capitaliştii cu firme private din domeniu? Chiar aşa, de ce l-om fi omorât pe Ceauşescu şi am vrut economie de piaţă şi liberă iniţiativă după 1990? Nu mai amintesc aici un secret al lui Polichinelle, şi anume că statul este cel mai prost administrator. Şi când spun stat putem să ne referim şi la administraţia locală.

Mă voi referi însă la altceva. E la mintea oricărui copil că, atunci când există monopol, în orice domeniu, preţurile sunt mai mari, iar calitatea lucrării e mult mai precară. Fiindcă nu există concurenţă. SDM poate cere oricât pentru refacerea drumurilor, iar cei din primărie nu vor putea comenta, fiindcă nu există concurenţă. Iar când eşti „singur pe drum”, vorba trupei Holograf, nimeni nu te mai caută la calitate. Oricum SDM nu excela nici până acum la capitolul calitate, ca să nu mai vorbesc de termenele mai tot timpul depăşite pentru executarea lucrărilor.

Dar până aici am vorbit doar de partea „soft” a acestei atribuiri. Fiindcă mai există şi o parte „hard”. SDM nu reuşeşte nici acum să execute lucrările pe care le deţine în portofoliu, apelând la firme subcontractante. Firme alese pe sprânceană, după cu totul şi cu totul alte criterii decât licitaţiile. De exemplu, după cine sare mai tare la cap. Sau pe cine propune un Culiţă Chiş din primărie. Şi sunt destule alte criterii care n-au de-a face cu economia de piaţă. Fără a bănui pe nimeni de rele intenţii, aici ar putea fi şi scopul ascuns al acestei măsuri socialiste din cap până-n picioare a liberalului Nicolae Robu. Că Grindeanu a fost primul cu iniţitiva n-ar fi o mare mirare, deoarece e social-democrat pe faţă. (Şi, fie vorba între noi, avea şi firme pregătite pentru a mai prelua din „povara” SDM.) Faptul că există o problemă din acest punct de vedere o dovedeşte şi amendamentul la proiectul lui Robu, prin care SDM are voie să dea în subcontractare maximum 30% din lucrări. E mai puţin decât sperau unii, dar e ceva şi o treime dintr-un purcoi de zeci de milioane de euro. Bani gestionaţi cu infinit mai mică transparenţă decât dacă licitaţiile erau făcute la primărie şi erau acceptate toate firmele.