Primul concurs de angajare la Primăria Timișoara este programat la jumătatea lunii februarie. Sunt aproape 30 de posturi, cele mai multe dintre ele la Serviciul Creșe, iar cei interesați își pot depune dosarele.
Exact 27 posturi sunt scoase la concurs de Primăria Timișoara în această perioadă. Examinarea propriu-zisă va avea loc pe 15 februarie, însă cei interesați pot să-și depună dosarele până pe 28 ianuarie. Acestea sunt posturile:
Serviciul Public Creșe Timișoara
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Candidați trebuie să fie cetățeni români sau ai unor state UE, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, o stare de sănătate corespunzătoare, să îndeplinească toate condiţiile de studii. Dosarele de concurs trebuie să conțină o cerere de înscriere, copii după actele de identitate și documentele de studii, respectiv carnetul de muncă, cazier judiciar, adeverință medicală și CV. Ele trebuie depuse până în 28 ianuarie, la sediul PMT. Proba scrisă va avea loc pe 15 februarie, de la ora 10, iar interviul este programat pe 20 februarie. Mai multe detalii și bibliografia de concurs, aici.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…