Categories: Alte sporturi

Schimbari in nationala Romaniei! Timisoara da cei mai multi jucatori „stejarilor”

Staff-ul tehnic al reprezentativei de rugby a României a efectuat schimbări în lotul pentru meciurile cu Germania și Spania din Rugby Europe Championship, reducând în același timp numărul jucătorilor de la 36 la 33.

La 17 ianuarie a fost stabilit un lot de 36 de jucători, însă au apărut câteva modificări în urma accidentărilor suferite la echipele de club. În lot nu se mai regăsesc Ionel Badiu (Carcassonne), Gigi Militaru, Horațiu Pungea, Andrei Rădoi, Vasile Rus (toți, Timișoara Saracens), Marius Antonescu (Tarbes), și Valentin Ursache (Oyonnax). În schimb, au fost incluși Bogdan Neacșu (Dinamo), Vlad Bădălicescu (Steaua), Florin Bărdașu (Baia Mare), Andrei Iurea (Baia Mare), Răzvan Ailenei (Știința Baia Mare) și Alexandru Țiglă (Știința Baia Mare). În plus şi Paula Kinikinilau, care nu mai face parte din lotul Timişoara Saracens, nu va veni la lot, fiind accidentat.

„Au intervenit câteva modificări față de lotul anunțat inițial, modificări făcute din cauza accidentărilor, astfel încât am chemat să vedem mai mulți jucători tineri. Este important să avem un debut bun de turneu, pentru că, de obicei, primele meciuri ale noastre sunt un pic mai dificile. Asta pentru că jucătorii se reunesc după câteva luni și până restabilim relațiile de joc durează ceva. Mă bucur că avem acest meci de pregătire cu Portugalia, meci care ne oferă șansa de a alege cei mai în formă jucători pentru Rugby Europe Championship”, a declarat antrenorul României, Lynn Howells. Prima reprezentativă de rugby a României se reunește duminică, 29 ianuarie, la Izvorani, pentru a începe pregătirile în vederea meciurilor din Rugby Europe Championship. „Stejarii” vor pleca pe 3 februarie la Lisabona, unde vor face joncțiunea cu lotul și jucătorii care evolueză în Franța. O zi mai târziu, în 4 februarie, România va întâlni Portugalia într-un meci de pregătire. Echipa națională întâlnește Germania, la Offenbach, în 11 februarie, și Spania, la Iași, în 18 februarie, în Rugby Europe Championship.

Lotul de 33 de jucători pentru primele meciuri din Rugby Europe Championship este următorul:

Pilieri: Mihai Lazăr (Castres Olympique), Constantin Pristaviță (Știința Baia Mare), Alexandru Țăruș (Beziers), Alexandru Gordaș (CSA Steaua), Andrei Ursache (Carcassonne), Bogdan Neacșu (Dinamo), Vlad Bădălicescu (CSA Steaua), Alexandru Savin (CSM București)

Trăgători: Florin Bărdașu (Știința Baia Mare), Marian Căpățână (Timișoara Saracens), Otar Turashvili (Colomiers)

Linia a doua: Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), Andrei Iurea (Știința Baia Mare), Johan Van Heerden (Știința Baia Mare), Ionuț Mureșan (Timișoara Saracens)

Linia a treia: Viorel Lucaci (CSA Steaua), Andrei Gorcioaia (Massy), Cristian Chirică (Știința Baia Mare), Vlad Nistor (Albi), Dorin Lazăr (Timișoara Saracens), Răzvan Ailenei (Știința Baia Mare)

Mijlocași la grămadă: Valentin Calafeteanu (Timișoara Saracens – va pleca la CSM Bucureşti), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alexandru Țiglă (Știință Baia Mare)

Mijlocași la deschidere: Jody Rose (Timișoara Saracens)

Centri: Florin Vlaicu (CSA Steaua), Jack Umaga (Timișoara Saracens), Florin Vlăduț Popa (Timișoara Saracens)

Aripi: Stephen Shennan (Timișoara Saracens), Ionuț Dumitru (CSA Steaua), Mădălin Lemnaru (Timișoara Saracens)

Fundași: Cătălin Fercu (Timișoara Saracens), Samoa Luke (Știința Baia Mare)

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

33 de minute ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

11 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

12 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

14 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

14 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

17 ore ago