Timisoara Saracens pierde la masa verde si e amendata cu 30.000 de euro!

Un comitet disciplinar independent convocat de organizatorii Challenge Cup a dat miercuri „sentința”: Timișoara Saracens nu a făcut ce trebuia făcut pentru pregătirea și protejarea suprafeței de joc a Stadionului „Dan Păltinișanu”, clubul încălcând regulile de desfășurare a competiției.

Comitetul, format din Antony Davies (Anglia), președinte, Julien Berenger (Franța) și Pamela Woodman (Scoția), a stabilit că „pregătirea suprafeței de joc a fost deficitară, nefiind asigurate prelate de protecție, sistemul de încălzire a suprafeței nu a putut fi utilizat la timp și nici nu a fost disponibil un alt loc unde să meciul să se fi putut desfășura”. Comitetul a hotărât că nu a fost vorba despre o situația excepțională și a acordat cinci puncte echipei Stade Francais Paris, stabilind că meciul a fost pierdut cu 0-28 de către Timișoara Saracens, club care a fost amendat și cu 30.000 de euro. Timișorenii pot face apel, dar au anunțat că se vor supune deciziei.

Respectul acordat competiției, precum și valorilor rugby-ului pe care clubul nostru le cultivă și le urmează, ne impun să nu escaladăm această decizie pentru a nu exacerba postura neplăcută și nedorită în care se află clubul nostru, rugby-ul timișorean și rugby-ul românesc, ca urmare a acestui eveniment neprevăzut. În intenția de a nu afecta bugetul clubului pe anul competițional în curs și pentru a susține performanța și obiectivele echipei, penalizarea pecuniară impusă în baza deciziei va fi achitată din surse private. Dorim să ne concentrăm pe următoarea etapă a primului nostru sezon din Campionatul European Challenge Cup și, cu învățămintele și concluziile acumulate în urma acestei experiențe, să revenim în primăvara cu încredere și determinare pentru a continua călătoria începută acum 6 ani (Dușan Filipaș, Timisoara Saracens)

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

5 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

8 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

9 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

9 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

11 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago