Polițiștii locali au declarat război total căruțașilor care circulă pe străzile din Timișoara. Unul dintre ei a fost prins de două ori în aceeași zi și a fost zdravăn amendat. Anul trecut, au fost sancționați, în medie, zece căruțași pe lună.
Un tânăr de 22 de ani din Timișoara a fost prins de polițiștii locali de două ori în aceeași zi, în timp ce mergea cu căruța prin oraș. Prima dată a fost amendat cu 500 de lei și le-a spus agenților că va merge imediat acasă. Un ceas mai târziu, bărbatul a fost tras din nou pe dreapta, pe altă stradă. El a fost sancționat din nou, de această dată deoarece pe lângă faptul că se deplasa cu atelajul prin loc nepermis, nu avea nici elemente de înregistrare a vehiculului. Amenda în acest caz: 2.175 lei. Poliția Locală anunță că, odată cu venirea primăverii, „are în atenție acest aspect al luării de măsuri legale în ceea ce îi privește pe proprietarii de vehicule cu tracțiune animală care încalcă normele în vigoare circulând cu atelajele pe străzile Timișoarei, unde vin, de cele mai multe ori, pentru a transporta deşeuri contra-cost sau pentru a căuta fier vechi prin gunoaie (…) Posesorii de căruţe nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic”. Căruțașii riscă, în plus, să rămână fără atelaje, care vor fi ridicate și transportate la depozitul SDM de pe Calea Șagului. Anul trecut, polițiștii locali au amendat peste 130 de căruțași.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…