De ce madam Pandele poate si Robu nu? Fiindca legile sunt facute pentru smecheri si descurcareti

Zilele trecute, doamna Pandele, întâia stătătoare a Capitalei, a anunţat personal cu surle şi trâmbiţe că Cristina Neagu s-a repatriat, urmând să evolueze pentru CSM Bucureşti. Probabil cea mai bună jucătoare de handbal a lumii, Neagu va primi un salariu de 300.000 de euro pe an. Până aici, lucrurile sunt OK, salariul fiind mai mic decât al unor fotbalişti care, nu de puţine ori, îşi dau cu stângu’n dreptu‘. Nu asta e problema. Problema ar fi că respectivul club este bugetat de municipalitatea bucureşteană. Şi ce-i cu asta?, se vor întreba mulţi. Păi este, fiindcă la unii se poate, iar la alţii nu.

De exemplu, la SCM Timişoara se ştie că n-ai voie să dai salarii mai mari de un anumit plafon. Chiar primarul Nicolae Robu spune că nu înţelege de ce madam Pandele poate şi el nu. Şi cred că atâta lucru or fi făcut şi Robu, şi mai-marele sportului timişorean, Radu Ţoancă, să citească o lege. Şi s-o şi înţeleagă. Pornind de la premisa că Robu are dreptate şi legea interzice acordarea unor salarii mari, te întrebi pe bună dreptate de ce alţii au voie. Şi iar ajungem la chestiunea fotbalului. De ce nu se pot da bani la fotbal de la bugetele locale? Fiindcă tot bani de la buget sunt. De fapt, şi aici unii pot, alţii nu. Problema stă chiar în legislaţie, parcă anume făcută pentru şmecheri şi descurcăreţi. Fiindcă la români asta e o boală veche, încă din timpul comunismului: descurcăreala.

În perioada în care Curtea de Conturi a blocat finanţarea lui ACS Poli auzeam tot felul de „deştepţi” dându-şi cu presupusul că la Timişoara nu s-a făcut bine. Că trebuia aplicat aliniatul 1 din Legea X, coroborat cu art. 3 din OUG Y şi aliniatul 12 din HG Z. Că doar aşa e OK. Dar nu mai bine avem o legislaţie clară, care să fie aplicată idem şi la Timişoara, şi la Chiajna, şi la Voluntari sau Bucureşti? Preferăm o legislaţie pentru şmecheri şi „descurcăreţi” care ştiu cum să facă slalom printre acte normative. Iar fraierii să stea cu mâinile încrucişate de frica procurorilor sau Curţii de Conturi. Aşa s-a ajuns până acolo încât ce nu se poate la Timişoara şi Târgu Mureş să se poată la Chiajna, Iaşi sau Voluntari.

Veţi spune că nu avem ce face şi tot scriem pe marginea acestui subiect. E adevărat, dar e un subiect extrem de important, mult mai important decât acela de a-i scăpa pe infractori de puşcărie. Finanţarea sportului aduce beneficii pe termen lung, inclusiv în privinţa sănătăţii copiilor. În lipsa finanţării de la stat, în lipsa unor legi prietenoase pentru investitorii în sport, ultima şansă ca sportul românesc să nu moară stă la bugetele locale. Or, sportul de perfomanţă naşte emulaţie, creează modele. Cu cât modelele sunt mai de proximitate, cu atât copiii vor ieşi mai mult pe terenurile de sport. Nu toţi vor fi campioni, dar cu siguranţă vor fi mai sănătoşi. Lucruruile sunt simple din acest punct de vedere. Şi asta dincolo de rolul sportului de reprezentare a unei localităţi, de solidaritate în jurul echipei locale, de identitate şi mândria apartenenţei la o comunitate etc.

Dle Dragnea, dle Grindeanu, stimaţi guvernanţi, bă parlamentarii lu’ peşte! În loc să vă ocupaţi toată ziua de soarta infractorilor, daţi dracului odată o lege clară privind finanţarea sportului de la bugetele locale! O lege care să nu mai fie interpretată, politic sau nu, de orice amploiat de la Curtea de Conturi sau vreun procuror fără rezultate în prinderea adevăraţilor infractori. Şi o să fie mai bine şi vouă, şi copiilor voştri!