Patru noi miniştri vor intra în guvernul condus de Sorin Grindeanu. Printre aceştia se numără doi dintre liderii importanţi ai PSD, Mihai Tudose şi Rovana Plumb, care vor prelua Ministerul Economiei, respectiv al Fondurilor Europene.
Şedinţa Comitetului Executiv al PSD trebuia să nominalizeze miercuri doi miniştri, pentru portofoliile rămase vacante la Justiţie şi IMM-uri. În cele din urmă, conducerea social-democraţilor a decis să facă o mică remaniere a Guvernului Grindeanu. Cu această ocazie au intrat în Executiv doi dintre greii PSD, care au mai deţinut de altfel portofolii şi în Guvernul Victor Ponta. La Justiţie, zvonurile din ultima vreme au fost confirmate, fiind nominalizat Tudorel Toader, rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Toader a fost judecător la Curtea Constituţională, fiind nominalizat de PNL în anul 2006. Mai puţin aşteptată era însă numirea lui Mihai Tudose în fruntea Ministerului Economiei, unde îl înlocuieşte pe Alexandru Petrescu. Acesta din urmă va prelua Ministerul pentru IMM-uri, loc rămas vacant în urma demisiei lui Florin Jianu din timpul protestelor. Tudose a mai fost ministru al Economiei în perioada Guvernului Ponta. De asemenea, Rovana Plumb, fost ministru al Muncii, va prelua Ministerul Fondurilor Europene, unde o va înlocui pe Mihaela Toader.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…