Categories: Poli Timisoara

Poli Timisoara ataca restul sezonului si cu doi croati

Josip Soljic şi Josip Fucek sunt noutăţile oficiale de la Poli Timişoara. Cei doi jucători croaţi au venit la clubul bănăţean hotărâţi să pună „piciorul” la salvarea de la retrogradare.

Chiar dacă pe lista de cumpărături a clubului au fost şi trei jucători din Portugalia, în cele din urmă s-au optat pentru fotbalişti croaţi. „Sunt serioşi şi se acomodează mai bine fotbalului românesc. Vor fi un plus pentru echipă”, i-a prezentat preşedintele clubului, Sorin Drăgoi. Fucek (31 ani), un mijlocaş de bandă, care poate juca şi atacant, a şi înscris amical pentru trupa violetă în amicalul de la Subotica (1-1). Ultima dată la Vikingur în Islanda, croatul s-a arătat încântat de posibilitatea de a juca aici. „Ştiu că Poli este un nume în România, am primit referinţe bune şi de la alţi jucători din ţara mea care joacă aici. Când m-au contactat cei de la club nu am stat prea mult pe gânduri”, a spus acesta. Soljic (29) vine gratis de la Inter Zaprezic din prima ligă croată şi este evaluat de prestigiosul site de fotbal transfermarkt la 340.000 de lire sterline. „Mă bucur că am posibilitatea să joc în acest campionat şi sunt sigur că în acest an putem să ne salvăm de la retrogradare, iar în sezonul viitor putem să ne stabilim şi alte obiective”, a spus mijlocaşul defensiv. Poli Timişoara va juca primul meci oficial din 2017, luni, de la ora 20, pe stadionul „Dan Păltinişanu” contra lui Gaz Metan Mediaş.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

16 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

16 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

18 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

18 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

20 de ore ago