Categories: Administratie

Ambasadoarea Finlandei in Romania, invitata sa conferentieze la Timisoara

Sistemul de învăţământ finlandez poate fi o bună sursă de inspiraţie pentru dezvoltatea programelor universitare timişorene, a fost una dintre concluziile vizitei realizate de, Paivi Pohjanheimo, ambasadoarea Finlandei în România, la Timişoara. Ea a participat miercuri la deschiderea Zilelor Carierei, evenimentul organizat de Universitatea Politehnica Timişoara şi ulterior a avut discuţii cu oficialii Universităţii de Vest Timişoara. Alături de ea s-au aflat reprezentanţi ai companiei Nokia, producători din domeniul telecomunicaţiilor, finlandez la origini. Delegaţia finlandeză a fost interesată de infrastructura educaţională a instituţiei şi de programele sale de studiu. Acestora le-a fost prezentată şi reţeaua de tehnică de calcul a Universităţii. İn cadrul vizitei, ambasadorul şi reprezentanţii UVT au manifestat interes către dezvoltarea în comun a unor programe de studiu moderne, utilizând experienţa celor două ţări în domeniu. „Modelul educaţional finlandez este extrem de avansat, aceştia inovând în permanenţă. Putem prelua din ceea ce ei au de oferit şi în cadrul programelor noastre de studiu, cu atât mai mult dacă le vom dezvolta în comun. Vom continua să discutăm pe tema posibilelor proiecte comune. În plus, i-am transmis doamnei ambasador invitaţia de a susţine o conferinţă la Universitate”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

5 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

12 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago