Categories: Social

Proprietarii de cladiri istorice din Timisoara, ajutati sa se descurce cu autoritatile

Locuiți într-un imobil istoric sau de patrimoniu și nu știți ce trebuie să faceți cu el, pentru a-l readuce la viață? Primiți acum o mână de ajutor de la Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.

Biroul de relaţii cu publicul al Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei se va deschide luni, 27 martie, pe strada Memorandului, la numărul 64. El va fi deschis de două ori pe săptămână, în fiecare luni și marți, între orele 11 și 13, dar, dacă vor exista solicitări, programul va fi prelungit. „Am luat această hotarâre pentru a întinde o mână de ajutor timişorenilor care întâmpină probleme legate de clădirile istorice si de patrimoniu în care locuiesc, în relaţia cu administraţia locală şi celelalte instituţii ale statului. În acest mod vom cunoaşte mai bine situaţia patrimoniului cultural construit al Timişoarei”, transmit cei de la ACSPT. La începutul lunii martie, asociația a pierdut procesul intentat primăriei pe tema străzilor cu piatră cubică. Municipalitatea vrea să asfalteze ultimele 14 străzi cu piatră cubică ale Timișoarei, în afara celor din zona centrală.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

50 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago