Categories: Poli Timisoara

Va ramane Timisoara cu o singura Politehnica? Totul depinde de jocurile din play-out

Poli Timişoara a încheiat sezonul regulat pe penultimul loc, cu doar un punct peste „lanterna roşie” ASA Târgu Mureş şi cu trei mai puţine decât Pandurii Târgu Jiu, urmând să mai dispute 14 jocuri decisive în play-out pentru supravieţuirea în primul eşalon. De evitarea retrogradării se leagă şi existenţa clubului „transferat” în 2012 din Recaş.

Este greu de crezut că Poli Timişoara ar mai fi activat dacă nu primea şansa să evolueze din nou în Liga I, chiar dacă a acceptat pasivul de -14 puncte cu care a plecat la drum înaintea actualului sezon. Speranţele timişorenilor s-au legat şi de recuperarea celor 8 puncte pentru neîndeplinirea baremului în play-out-ul de anul trecut, după ce s-au adresat la TAS. Cum decizia a fost defavorabilă clubului timişorean, Poli va pleca la drum în actualul play-out cu doar 7 puncte, nu cu 14, câte ar fi avut dacă răspunsul de la TAS ar fi fost favorabil, ceea ce ar fi făcut evitarea retrogradării mai uşoară. Chiar şi aşa, Poli are şanse să prindă locul care ar duce-o la disputarea barajului pentru supravieţuirea în Liga I, ceea ce nu e puţin lucru, mai ales dacă ţinem cont de pasivul de -14 puncte cu care s-a plecat la drum înainte de startul sezonului.

Bănăţenii se vor lupta pentru supravieţuire cu ASA Târgu Mureş şi Pandurii Târgu Jiu, două echipe aflate într-o evidentă derivă. În hora retrogradării ar mai putea intra Concordia Chiajna, FC Voluntari, CSM Poli Iaşi şi chiar FC Botoşani, diferenţa dintre aceste echipe şi Poli Timişoara fiind între 6 puncte şi 9 puncte. În eventualitatea în care retrogradarea nu va putea fi evitată, Poli Timişoara are toate şansele să dispară de pe harta fotbalului românesc, fiind imposibilă finanţarea în eşalonul secund, de unde nu intră bani cu care echipele să poată supravieţui, aşa cum se întâmplă cu banii primiţi de trupele din Liga I din partea LPF. De altfel, Poli nu a dat faliment în ultimul doar pentru că a primit sumele de bani din partea LPF, implicarea mediului privat din Timişoara şi Banat fiind aproape nulă, în timp ce Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, finanţatorii ONG-ului înfiinţat acum cinci ani, au primit interdicţie în privinţa finanţării echipei din partea Curţii de Conturi în urmă cu un an şi jumătate.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

6 minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

5 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago