Categories: Primăria Timişoara

Pasajul Jiul, in fata celei mai grele operatiuni. Traficul nu se inchide

Cea mai spectaculoasă operațiune de la Pasajul Jiul, cea de lansare a culeei, stă să înceapă. Se va întâmpla marți sau miercuri, în funcție de vreme, iar vestea bună este că nu va fi întrerupt traficul rutier sau feroviar.

Primarul Nicolae Robu anunța, în urmă cu câteva săptămâni, că pentru lansarea culeei de la Pasajul Jiul va fi închis traficul rutier și cel feroviar. Momentul e tot mai aproape, spune acum edilul. „Săptămâna viitoare vom asista împreună la lansarea culeei la Pasajul Jiul. Este vorba despre acea platformă din beton care va fi împinsă pe sub calea ferată prin dislocarea pământului”, a declarat Robu. Conform acestuia, este cel mai important pas al lucrării. Culeea, care este prefabricată, va fi împinsă efectiv pe sub calea ferată, fiind așezată, în cele din urmă, la locul ei. Vestea bună este că nu va fi închisă totuși circulația. „Traficul rutier se va desfășura ca și până acum. Nu va fi interzis accesul șoferilor, iar traficul feroviar va fi restricționat la 10 km/h”, spun reprezentanții primăriei. La finalizarea lucrărilor, pasajul va avea cinci benzi de circulație, iar strada Jiul, patru benzi. Vor fi amenajate, de asemenea, piste pentru bicicliști și trotuare. Șantierul de la Pasajul Jiul a început în primăvara lui 2016. Lucrările au fost câștigate la licitație de Porr Construct, care va primi 4,7 milioane de euro, cu tot cu TVA. Durata de execuție trecută în contract este de 14 luni.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

55 de minute ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

13 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

13 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

15 ore ago