Categories: PoliticieniUltima ora

Președintele executiv al PSD Timis: Daca sentinta spune ca trebuie sa plece din parlament, Matei Suciu pleaca

PSD Timiș nu ține cu dinții de deputatul Matei Suciu. Dacă sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție spune că acesta va trebui să renunțe la mandat, ea va fi pusă în aplicare imediat.

În martie 2014, Matei Suciu, la acea vreme senator PSD de Timiș, a fost declarat incompatibil de ANI, fiind acuzat de incompatibilitate şi fals în declaraţii. Acesta s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 – 9 ianuarie 2014, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de senator şi calitatea de administrator a două firme. Suciu a atacat în instanţă decizia ANI, dar a pierdut la Curtea de Apel Timișoara. Cazul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat sentința. „Respinge recursul declarat de Suciu Matei împotriva Sentinţei nr.267 din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, au decis magistrații de la ICCJ. Suciu, care a prins cu mare noroc un fotoliu de deputat în noua legislatură, de pe poziția a cincea a listei PSD, va trebui să părăsească parlamentul. El a declarat însă că nu intenționează să facă acest lucru. „Nu am ajuns pe persoană fizică în parlament, am fost votat de oameni, așa că nu pot lua de capul meu decizia de a demisiona”, a spus Suciu, pentru pressalert.ro.

Șefii lui de partid nu văd însă lucrurile deloc așa. „Așteptăm să vedem sentința și, în funcție de ceea ce se scrie acolo, se va pune în aplicare. Nu depinde de decizia partidului sau a deputatului Matei Suciu, de a renunța la mandat. Dacă scrie în sentință că trebuie să renunțe la mandat, fiți ferm convinși că renunță la mandat”, a declarat, cât se poate de clar, Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș. Următorul pe lista pentru Camera Deputaților cu care PSD Timiș s-a prezentat la alegerile din decembrie 2016 este Petru Andea, recent numit secretar de stat în Ministerul Educației. Cel mai probabil, în parlament va ajunge Mihai Ritivoiu, cel care îi urmează lui Andea.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 minute ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

27 de minute ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

38 de minute ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

42 de minute ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

57 de minute ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

O oră ago