Categories: Ziaristu' de terasă

Tupeu de PSD-ist. Matei Suciu: legea suntem noi

Lucrurile sunt banal de simple. În martie 2014, pe atunci senatorul Matei Suciu a fost declarat incompatibil de ANI, fiind acuzat de fals în declarații și incompatibilitate. Suciu a atacat în instanță decizia ANI, dar a pierdut atât la Curtea de Apel Timișoara, cât și recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia ultimei instanțe este definitivă și trebuie pusă în practică. Adică actualul deputat Matei Suciu trebuie să părăsească Parlamentul. Evident, în momentul în care se termină ultima etapă a procedurii, adică sentința este trimisă de la ICCJ la Camera Deputaților. Nu e cale de întors, așa e legea, bună sau rea.

Iată însă cum interpreteazaă deputatul PSD legea într-o declarație dată site-ului Pressalert. „Eu nu am ajuns pe persoană fizică în Parlament, am fost votat de oamenii pe care-i reprezint, așa că nu pot lua de capul meu decizia de a demisiona”, a declarat Suciu, adăugând că, totuși, va demisiona dacă îi va cere conducerea PSD Timiș. Ce să înțelegi de aici? Că va face un referendum printre alegătorii PSD ca să vadă dacă aplică legea sau nu? Iar în al doilea rând, acceptă să demisioneze și dacă i se cere din partea șefilor de partid. Adică partidul e desupra legii. Sau PSD e legea?

Mai trebuie spus că legea în cauză n-a fost dată nici de Soros, nici de multinaționale, nici de „Binom” și nici chiar de extratereștri. A fost dată de onor parlamentarii noștri. Nu știu dacă Suciu era senator sau nu la acea vreme. Or, să vină acum un deputat să spună că el nu respectă legea și va asculta doar de decizia șefilor de partid parcă e prea mult și pentru atât de tupeiștii parlamentari români. Păi dacă ăla care face legea spune că i se rupe de ea, cu ce drept se mai cere românilor să respecte legea? De ce să fiu eu mai fraier și să respect eu legea, dacă domnul parlamentar n-are chef s-o respecte?, se poate întreba orice român. Și pe bună dreptate. Altfel, Suciu mai lasă de înțeles că el răspunde doar în fața oamenilor care l-au votat. Chiar așa? A fost votat pe persoană fizică, vorba lui, sau pe listă de partid? Dintre cei care au votat PSD, câți au pus ștampila doar fiindcă era Suciu acolo? Cum îi găsim ca să-și dea cu părerea dacă Suciu trebuie să plece sau nu? Hai, că deja e ridicol!

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

13 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

14 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

14 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

15 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

15 ore ago