Categories: SocialUltima ora

Aproape 5 milioane de euro, bani de la UE, pentru Domul Romano-Catolic din Timisoara

Unul dintre simbolurile Timișoarei, Domul Romano-Catolic din Piața Unirii, va fi restaurat cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat joi, la Ministerul Dezvoltării. Șantierul va dura peste patru ani, iar finanțarea nerambursabilă este de aproape 5 milioane de euro.

Restaurarea Catedralei Romano-Catolice din Timișoara se va face prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. „Prin contractul semnat vrem să redăm Catedrala Romano-Catolică timișorenilor și s-o integrăm în circuitul turistic național și internaționa”, a declarat joi Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, după semnarea contractului. Valoarea totală a acestuia este de 21,7 milioane de lei, din care finanțare nerambursabilă 21,3 milioane de lei.

Catedrala Romano-Catolică, Domul „Sfântul Gheorghe” din Timișoara, este monument istoric și de artă de categoria A, fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice din România. Este vorba despre cel mai mare edificiu religios de factură barocă de inspirație vieneză din această parte a Europei, în același timp reședința episcopului de Timișoara și al Capitlului Catedral. Lucrările la construcția domului au început în anul 1736, fiind considerate încheiate în 1772. Planurile catedralei îi sunt atribuite lui Josef Emmanuel Fischer von Erlach, directorul Oficiului Imperial de Construcții din Viena.

Proiectul de reabilitare gândit de Episcopia Romano Catolică de Timișoara se numește „Lucrări interioare şi exterioare de renovare, conservare, reabilitare a clădirii Catedralei Romano-Catolice din Timişoara şi a împrejmuirii, în vederea integrării în circuitul turistic naţional şi internaţional”. Acesta presupune transformarea radicală a catedralei: refacerea pardoselilor, refacerea parţială a tencuielilor interioare, curăţire, renovare și restaurare elemente sculpturale şi decorative, reparaţii şi înlocuire a ferestrelor deteriorate, înlocuire/ restaurare vitralii, refacere instalaţie încălzire, instalaţii electrice interioare, instalaţii noi de curenţi slabi, iluminat decorativ, reparaţii mobilier, refaceri tencuieli şi rezugrăvire a faţadelor, refacerea învelitorii din tablă zincată, înlocuirea de jgheaburi şi burlane, refacerea completă a împrejmuirii, dar și executarea unui iluminat nocturn ambiental în scopul punerii în valoare a ahitecturii clădirii,precum și refacerea spaţiilor verzi adiacente. Proiectul are o durată de implementare de 51 de luni.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

59 de minute ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

O oră ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

O oră ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

2 ore ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

3 ore ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

3 ore ago