Categories: Economic

Firmele din Timis ar putea prelua mii de fosti angajati de la minele din Gorj si Hunedoara

Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, este extrem de implicat în viaţa economică din vestul României. El a fost iniţiator al unui eveniment care ar putea, cel puţin teoretic, să rezolve două probleme simultan.

Dacă în fostele zone miniere au fost disponibilizate mii de persoane, iar alte câteva mii aşteaptă să fie date afară de la locurile de muncă, în Timiş se caută oameni calificaţi. IPS Ioan a fost iniţiatorul unei întâlniri care a pus faţă în faţă cele două părţi, deocamdată teoretic. Seminarul „Soluții concrete pentru criza forței de muncă calificată din județul Timiș” a fost organizat joi, la Timişoara, de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş. „Am trăit timp de zece ani în Gorj şi ştiu că sunt perspective ca mii de oameni să rămână fără loc de muncă. Văzând că aici, în vestul României, e nevoie de oameni noi, am preluat şi eu deviza ostaşilor romani care au luptat la Oituz şi la Mărășești. când au spus «Pe aici nu se trece». Aş vrea sa fim un punct de oprire a forţei de muncă româneşti care pleacă în strainatate”, a declarat Selejan.

Câteva mii de foşti angajaţi de la minele din zona Gorjului şi a Hunedoarei sunt propuşi de conducerea complexelor energetice din cele două judeţe pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă din zona de vest a ţării. Oamenii sunt, teoretic, bine pregătiţi în meserii în care există căutare: lăcătuşi, electricieni, sudori, mecanici. Peste 1.000 de foşti angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara sunt deja fără loc de muncă, iar alte 2.500 de persoane vor fi concediate de la Complexul Energetic Oltenia. Teoretic, firmele din Timiş care caută lucrători ar putea prelua aceste persoane. Problema este ca şi cei vizaţi să fie dispuşi să vină la lucru aici. Doru Vişan, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, prezent la Timişoara, spune că închiderea minelor este un proces dureros, dar care trebuie realizat. „Noi ne dorim energie curată, este o certitudine că se schimbă industria energetică. Acest proces al disponibilizării este unul dureros, dar trebuie realizat. Se disponibilizează oameni valoroşi, care pot fi transferaţi aici. Apreciez această iniţiativă”, a afirmat Vişan. El admite că legislaţia în domeniul plasării forţei de muncă poate fi adaptată în funcţie de necesităţile pieţei, pentru a acoperi asemenea propuneri de relocare a unui număr mare de angajaţi. Florica Chiriţă, director general al CCIAT, organizator al întâlnirii, spune că prin astfel de evenimente îşi propune să fie aproape de mediul de afaceri. „Am organizat acest eveniment din dorinţa de a fi aproape de mediul de afaceri local. Ne dormin rezolvarea pe cât mai mult posibil a crizei forţei de muncă din Timiş”, a declarat Chiriţă.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

9 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

11 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

12 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

12 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

13 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

13 ore ago