Categories: Cultura

Arta cu poveste de o zi sau de-o viata. Art Encounters transforma Timisoara

A doua ediție a bienalei Art Encounters anunță o toamnă interesantă la Timișoara. Timp de o lună și jumătate, capitala Banatului va deveni o imensă galerie, iar timișorenii mici și mari sunt invitați să descopere artiști și spațiile care vor desena traseul acestei ediții.

Art Encounters 2017 are loc în perioada 30 septembrie – 5 noiembrie, la Timișoara și Arad. Ami Barak și Diana Marincu, curatorii evenimentului, își propun să inventarieze, alături de artiștii invitați, porțiuni din realitatea cotidiană, devenită din ce în ce mai instabilă. Art Encounters este la a doua ediție și se află la granița fragilă, dar atât de conturată în același timp dintre un festival de artă experimentală și o bienală de artă contemporană. La Timișoara vor avea loc, timp de o lună și jumătate, expoziții, evenimente de tip performance și proiecții de film, dezbateri și conferințe. „Eu cred că arta contemporană, în ciuda a ceea ce poate crede lumea, nu e o artă elitistă, este o artă pe care oricine poate s-o priceapă, chiar dacă, poate, are nevoie de un pic de introducere. Este o artă care lasă, poate, esteticul pe plan secundar și este preocupată de problemele societății, de problemele culturale, economice și așa mai departe. De aceea cred că este un domeniu care poate fi deschis publicului larg”, a explicat Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters.

„Încercăm să căutăm spații non-centrale. Este o ieșire către estul orașului, zonă care până acum n-a avut parte de cultură. Este pe linia și a ceea ce face Capitala Culturală, care vrea să descentralizeze actul cultural. Spațiile noi sunt Muzeul Tramvaiului, «OZN-ul» Aquatim de la Urseni, Casa Isho, de pe Take Ionescu, dar vor apărea și alte spații. Căutăm unul dintre cinematografele de cartier, și pentru asta trebuie să vorbim cu primăria. Problema este că nu sunt amenajate și nu poți să aduci oameni acolo dacă pică tavanul pe ei. Trebuie să vedem care dintre ele poate fi reabilitat cât de cât, măcar să curățăm, să poți să pui lumină, să fie securizat totul. Acolo am vrea, de exemplu, să facem niște proiecții de film artistic”, a declarat, pentru deBanat.ro, Șandor.

Prima listă a artiștilor prezenți în cadrul Art Encounters 2017 include nume precum Anca Benera & Arnold Estefan, Irina Botea Bucan, Pavel Brăila, Camille Henrot, Mary Reid Kelley, David Maljković, Olivia Mihălțianu, Roman Ondak, Miklós Onucsan, Rachel Rose, Anri Sala, Mircea Suciu, Mona Vătămanu & Florin Tudor. Sunt, până acum, 85 de artiști, iar lista poate fi consultată aici, însă numărul acestora va ajunge, foarte probabil, până la toamnă, la 150. „Timp de o lună, Timișoara va deveni capitala artei contemporane, pentru România, dacă nu chiar pentru întreaga regiune. Cred că toată lumea înțelege că, dincolo de a organiza evenimente, în 2021 trebuie să reușim să atragem public, atât public local, cât și musafirii pe care sperăm să-i avem în oraș în acel an. Cred că dacă publicul își va lua un pic de timp să exploreze ce înseamnă arta contemporană, va descoperi un univers foarte interesant”, mai spune Șandor. Bienala se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, fiind organizată de Fundația Art Encounters, împreună cu Primăria Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură și Fundația Triade.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia,…

13 ore ago

Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe

De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere.…

16 ore ago

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii…

18 ore ago

Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium

Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an…

18 ore ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă,…

19 ore ago

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o…

19 ore ago