N-a fost sa fie! Poli Timisoara pierde la „tara”, la Voluntari

Meci în care ambele echipe şi-au jucat şansa de a scăpa total de emoţiile retrogradării. Voluntariul, o echipă în formă, a început mai bine şi după 10 minute de dominare a deschis scorul prin Bălan, după o suspectă poziţie de ofsaid.

Bănăţenii s-au trezit repede, Bărbuţ a dat trezirea cu un şut la colţul lung scos greu de Balauru, apoi Pedro a înscris cu capul, dar golul a fost anulat pentru un fault la portar, iar Soljic a ratat ţinta milimetric. Perioada bună a bănăţenilor este concretizată de Pedro Henrique, care obţine, apoi transformă un penalty, minutul 26. Până la pauză, doar Straton s-a mai remarcat, parând o minge grea, după un corner al ilfovenilor, astfel că la pauză s-a intrat cu 1-1. Gazdele încep în forţă repriza secundă, iar Popadiuc trece în minutul 49 foarte uşor de căpitanul Artean şi înscrie cu un şut plasat, imparabil la colţul lung, 2-1. Băiatul răsfăţat al echipei violete, Pedro, iroseşte apoi şansa unei egalări rapide (53), şutul său fiind scos în corner de acelaşi Balauru. Apoi meciul se deschide şi minute bune se joacă pe contre. Gazdele ratează prin Bălan şi Cernat, dar şi elevii lui Ionuţ Popa au şansele lor prin Fucek şi Mailat, puţin neatenţi la finalizare. Poli pierde astăzi doar al doilea meci din play-out şi va lupta în continuare pentru salvarea de la retrogradare. În acest moment, violeţii sunt cu 5 puncte peste locurile de baraj şi/sau retrogradare.

Poli Timişoara: Straton – Neagu, Bocşan, Cînu, Novak, Soljic, Fucek (82, Drăghici), Bărbuţ (57, Mailat), Artean, Popovici (90, Bârnoi), Pedro Henrique

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

11 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

14 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

15 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

15 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

17 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

19 ore ago