Categories: SportUltima ora

Primaria Timisoara si CJ Timis pot da bani la ACS Poli. A fost adoptata OUG care permite autoritatilor locale sa investeasca in sport

Guvernul a adoptat joi ordonanța de urgență care le permite autorităților locale să investească în cluburi sportive, inclusiv private, și în fotbal. Actul normativ poate veni și în sprijinul ACS Poli, club lăsat de izbelișțte de doi ani de către Primăria Timișoara și CJ Timiș.

În ședința de guvern care a avut loc joi a fost adoptată ordonanța de urgență privind modificarea și completaarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000. Premierul Sorin Grindeanu confirmase, acum mai puțin de două săptămâni, pentru deBanat.ro, că acest act normativ va apărea până la finele lunii mai. Actualul cadru legislativ privind finanțarea sportului era interpretabil, unele autorități locale investind în sport, altele nu, de frica Curții de Conturi și DNA. Acest lucru s-a întâmplat și cu clubul ACS Poli, care, deși patronat de Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș, n-a mai primit niciun ban din luna mai 2015.

De altfel, chiar actuala ordonanță amintește că legea sportului intra în conflict cu Legea finanțelor publice locale. „Structurile sportive de drept public organizate ca și servicii în cadrul administrației publice locale, nu pot încheia raporturi juridice specifice activității sportive cu sportivii de performanță în condițiile actuale reglementate de Legea nr. 69/2000, motivat de faptul că actualul cadru legislativ a condus/conduce la confuzii și interpretări diferite din partea organelor de control și există riscul real al blocării activității sportive de performanță cu efecte negative imediate atât în plan sportiv, cât și social. Astfel, organele de control au constatat o lipsă profundă de coerență între dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 69/2000, pe de o parte, și dispozițiile din Legea nr. 273/2006, pe de altă parte, situație care a condus la emiterea unor decizii de imputare a sumelor alocate desfășurării activității sportive, organizate la nivel de administrație publică locală”, se arată în motivația OUG. De asemenea se arată că, în lipsa finanțării, există posibilitatea înghețării anului sportiv 2017-2018.

„Prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale se pot aloca sume din bugetul local, pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea sa, cu respectarea legislației naționale și comunitare din domeniul ajutorului de stat”, se arată în principalul articol al OUG. Pot fi finanțate și cluburile care nu aparțin autorităților locale: „Prin hotărâre a autorităților deliberative ale adminstrației publice locale se pot aloca sume din bugetul local cu respectarea legislației naționale și comunitare din domeniul ajutorului de stat şi pentru: a) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrative-teritoriale; b) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrative-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă”. Ordonanța mai stabilește că investițiile în sport nu pot depăși 5% din bugetul autorității locale.

Întregul text al ordonanței poate fi consultat aici.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

3 minute ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

3 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

3 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

4 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

18 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

20 de ore ago