Stavilarul de la Sanmihaiu Roman n-are treaba cu vaporasele. Robu: E comanda politica sa ne blocheze

Primarul Nicolae Robu crede că vaporașele au strict piedici politice. Edilul spune că niciuna dintre problemele tehnice reclamate de cei care contestă viabilitatea transportului pe Bega nu este reală, fiind vorba efectiv doar despre oameni care vor să fie Gică Contra. Premierul Sorin Grindeanu afirmă însă că Robu ar fi trebuit să nu pună caii înainte căruței.

Avem 7 vaporașe pe Bega, dar ele nu pot circula decât într-un regim provizoriu, de probe tehnice. Timișorenii se pot „da” cu vaporașul, însă nici vorbă de transport în comun, deși stațiile sunt marcate. Nu se știe nici măcar când s-ar putea rezolva problema, în condițiile în care nu există o administrație a canalului, care, spune primăria, ar putea fi foarte simplu înființată de guvern, pentru că există cadru legal. Nicolae Robu spune că lucrurile nu se mișcă din motive care nu au o nicio legătură cu situația din teren. „Se navighează pe Bega fără probleme, ați văzut, zeci și zeci de mii de oameni au mers cu vaporașul, se poate întoarce, nivelul apei este bun. De altfel, el este sub control de la Uzina de Apă, sub controlul municipalității. Nu are nicio legătură navigarea pe Bega între Uzina de Apă și Podul Modoș cu navigarea de la stăvilarul Sânmihaiu Român, cu ecluzele de rigoare și până la frontieră. Or, când îi aud pe unii vorbind despre ce se întâmplă cu stăvilarul și ce e mai jos, îmi dau seama că au comandă politică să ne blocheze. Altfel n-ar avea de ce să aducă în discuție acea porțiune, care e total în afara zonei noastre de interes (…) Aștept să văd că guvernul nu intră în acest joc al boicotului și Ministerul Transporturilor inițiază hotărârea de guvern pe care guvernul trebuie să o aprobe pentru înființarea autorității de administrare a canalului navigabil Bega”, susține edilul.

Lucrurile nu se văd la fel de simplu dinspre Palatul Victoria. Premierul Sorin Grindeanu spune că administrația locală ar fi trebuie să studieze atent cadrul legal, înainte de a da aproape 2 milioane de euro pe vaporașe și apoi să se plângă. „Ce are Guvernul României cu vaporașele? Ce trebuie să facă? Cine a cumpărat vaporașele? Primăria. Când le-au cumpărat, cum s-au gândit că vor circula dacă nu aveau cadru?”, a declarat Grindeanu. Prim-ministrul afirmă, pe de altă parte, că va „traduce” la Ministerul Transporturilor solicitările venite dinspre Primăria Timișoara și, dacă totul e în regulă, se va implica, în măsura în care i-o permite legea. „Sunt dispus să fac tot ceea ce ține de mine să ajut să circule vaporașele pe Bega. Numai să se respecte toate normele, pentru că aici sunt chestiuni care țin și de siguranță. Dacă se respectă aceste chestiuni de siguranță, sunt dispus să fac tot ce îmi stă în putință. Dl. Dragoș Titea (secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a spus că-l așteaptă pe Robu la discuții – n.r.) nu are experiența mea în relația cu domnul Robu. Având această experiență deosebită, știu cum să tratez adresele sau postările care vin din partea domnului Robu. O să «traduc» eu această adresă celor de la Ministerul Transporturilor”, a conchis social-democratul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Institutul Regional de Oncologie Timișoara primește bani europeni prin Programul Sănătate

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, are acum ocazia să le răspundă celor care au…

48 de minute ago

Cinci echipe timișorene de robotică vor fi sprijinite de primărie

Primăria Timișoara anunță că sprijină participarea a cinci echipe de robotică din oraș la etapa…

O oră ago

“Piraţii” lui Alin Popoviciu rămân fără “paradis”. Localul liderului PNL Timiş, executat silit şi evacuat din spaţiul închiriat în Complexul Studenţesc

Localul „Paradisul piraţilor” urmează să fie evacuat din spaţiul pe care îl deţine cu chirie…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

17 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

18 ore ago