Categories: Unde mergem

JazzTM: trei scene, concerte de noapte si premiere peste premiere / PROGRAM

JazzTM, ajuns la ediția cu numărul 5, aduce la Timișoara artiști locali și regionali, unii dintre ei în premieră, dar și jam session-uri nocturne și un proiect special creat cu ocazia evenimentului. Se va auzi jazz din Piața Victoriei, Parcul Civic și Parcul Castelului, dar și din Ambasada, Manufaktura, D’arc și Aethernativ.

JazzTM va avea loc în perioada 30 iunie – 2 iulie. Nocturnal Jams este secțiunea în premieră a ediției 2017 și va avea loc în serile de vineri și sâmbătă. Coordonate de artiști locali, aceste jam-sessions îi invită la dialog muzical pe toți invitații festivalului. Desfășurate în localuri cu diferite concepte, jam session-urile nocturne duc festivalul mai departe de centrul orașului. De anul trecut, festivalul s-a mărit cu două scene, una în Parcul Castelului și cealaltă în Parcul Civic. Concertele din Parcul Civic vor începe în 1 iulie, de la ora 16, cu Armies Live!, urmați de The Best Bad Trip, de la ora 17. The Egocentrics, care vor concerta începând cu ora 18,30, închid programul serii de sâmbătă al acestei scene. Tot aici vor concerta, în 2 iulie, PeparJam și BAB, de la ora 16, respectiv de la 17. Seara se va încheia cu Thomas de Pourquery & Supersonic, care vin pentru prima dată în România, aflându-se în turneul de promovare al albumului Sons of Love. Primul concert din Parcul Castelului are loc sâmbătă, 1 iulie, și este susținut de Ana Dubyk Quartet, de la ora 16. De la ora 17 urcă pe scenă Toth Bagi Csaba Balkan Union, iar începând cu ora 18 publicul va avea parte de o nouă premieră pentru România: China Moses. În 2 iulie, de la ora 16, va cânta Amalia Gaiță. Concertele de la această scenă se vor încheia cu Teo Milea, de la 18,30. Mai multe detalii despre ediția din acest an a JazzTM găsiți aici și aici.

Iată și programul scenei din Piața Victoriei

Vineri, 30 iunie

ora 20 – Ana Cristina Leonte
ora 21 – Chick Corea Elektric Band

Sâmbătă, 1 iulie

ora 20 – Paolo Profeti European Collective
ora 22,30 – Miles Mosley x West Coast Get Down

Duminică, 2 iulie

ora 20 – SUBJazz
ora 21 – Bill Laurance
ora 22,30 – Monty Alexander Harlem Kingston Express

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago