Categories: PoliticaUltima ora

Presedintele Iohannis trimite PSD la motiunea de cenzura

În prima intervenție de după criza politică declanșată de PSD, președintele Klaus Iohannis a anunțat, prin purtătorul de cuvânt, că e de datoria Coaliției PSD – ALDE să-și rezolve problemele interne.

Președinția susține că tot ce s-a întâmplat nu se încadrează în situațiile menționate de Constituție pentru schimbarea premierului. „Vă informez că Președintele României a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care aceștia anunță că au retras Guvernului sprijinul politic. Președintele României a luat act de faptul că în interiorul Coaliției de guvernare a apărut o nemulțumire în ceea ce privește activitatea Executivului și că se dorește schimbarea întregului Cabinet. În acest sens, Administrația Prezidențială face următoarele precizări legate de procedură: Potrivit art. 106 din Constituție, «funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege». Conform art. 107 al Legii Fundamentale, «Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului ministru, până la formarea noului Guvern». Deocamdată nu ne aflăm în niciuna din situațiile menționate în Constituție”, a anunțat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis. Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei primului ministru sau prin adoptarea în Parlament a unei moțiuni de cenzură, Klaus Iohannis va declanșa cu celeritate procedurile constituționale în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru, a mai spus Dobrovolschi.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

11 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

13 ore ago