Poli Timişoara se mişcă excelent pe piaţa transferurilor, dar renunță, în același timp, și la unii jucători. Clubul urmează să se despartă de mai mulţi fotbaliști, dintre care câţiva cu aport decisiv în lupta echipei pentru evitarea retrogradării.
Mai mulţi jucători de la Poli vor fi puşi pe liber zilele acestea. Excepţie face portarul Vasile Curileac, care a ales să părăsească formaţia timişoreană în detrimentul nou promovatei Juventus Bucureşti. Cei mai importanţi jucători care vor fi puşi pe liber sunt Bogdan Străuţ, Cristian Scutaru,Pedro Henrique şi Octavian Drăghici. Acestora li se vor alătura croaţii Leopold Novak şi Josep Fucek, niciunul dintre aceştia nereuşind să-l convingă pe Ionuţ Popa că merită să evolueze şi sezonul viitor la Poli. În aceeaşi situaţie se află şi George Neagu, fotbalist care ar urma să se despartă a doua oară de timişoreni în ultimii ani. În ceea ce-i privește pe Străuț și Scutaru, titulari în defensiva lui Poli, concedierea celor doi răcește relația cu impresarul Cristea Opria, care îi reprezintă pe cei doi. Opria a împrumutat în două rânduri clubul Poli, în momente în care acesta era pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar, ceea ce a făcut ca impresarul să aibă un cuvânt greu de spus în „bucătăria” alb-violetă.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…