Strada care se spala singura a facut baie gratis la masini si trecatori. De test

Ca după o ploaie zdravănă, deși afară aproape trecem pragul de caniculă – așa a arătat, marți dimineață, strada Iancu Văcărescu. Aspersoarele montate aici au „muncit” din greu, astfel că oameni și mașini au fost udați deopotrivă. Nu s-a defectat nimic, spune cei de la PMT, a fost doar un test.

Strada Văcărescu, din zona Iosefin, a fost prima arteră din România cu sistem automat de spălare. Sistemul de aspersoare montat aici a costat șase milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene, și a fost a fost inaugurat în campania electorală din 2012 de fostul edil-șef Gheorghe Ciuhandu. El ba a mers, ba nu, și au fost nenumărate plângeri, de-a lungul timpului, de la timișorenii care, trecând cu maşina, cu geamul deschis, pe bicicletă sau pe jos, să fie stropiți serios. În urmă cu patru ani, primarul Nicolae Robu spune că sistemul nu este nici măcar automatizat. „Ca să funcţioneze, trebuie să meargă în fiecare zi, la o anumită oră, un muncitor care să dea drumul la instalaţie, pentru că nu avem nici măcar o instalaţie automată. Nu funcţionează. Este o prostie”, spunea edilul şef. Între timp, s-a decis ca aspersoarele să funcționeze doar noaptea, pentru ca deranjul să fie cât mai mic. Marți dimineață însă, pe Văcărescu a fost ca și cum ar fi plouat cu găleata. Nu s-a schimbat programul de stropire, așa cum s-ar putea teme cei care au drum în zonă. A fost doar un… test! „Au trecut cei cinci ani de la finalizarae proiectului pe fonduri europene, iar cei de la ADR au venit să verifice dacă sistemul este funcțional. De aceea au fost pornite aspersoarele ziua”, spun reprezentanții PMT. Cei care au făcut duș involuntar pot să stea astfel liniștiți: a fost dovada că sistemul merge și primăria nu trebuie să dea banii înapoi…

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago