Robu, in razboi cu Federatia Romana de Volei: Jigneste sportivi exceptionali din intreaga lume

Federația Română de Volei îi cere lui Nicolae Robu să-și retragă declarațiile considerate ofensatoare la adresa acestui sport. Edilul a spus că nu înțelege de ce voleiul este sport olimpic și nu crede că este un sport popular, motiv pentru care a decis să taie la sânge finanțarea pentru echipa feminină care va reprezenta Timișoara în prima ligă.

În ultimul plen, consilierii locali au votat lista activităților sportive finanțate de la bugetul local. Nu fără discuții însă, după ce primarul Nicolae Robu a decis să reducă drastic banii pentru echipa de futsal Informatica – de la 350.000 de lei, la 50.000 lei și pentru echipa de volei feminin Agroland, proaspăt promovată în prima ligă – de la 150.000 lei, la 25.000 lei. Edilul a fost de acord totuși să crească sumele, la 100.000, respectiv 50.000 lei. El a făcut însă în plen unele afirmații ciudate legate de volei. „Ce impact are voleiul? E foarte bine că unora le place să joace volei și salut diversitatea de hobby-uri. Dar ce prestigiu aduce Timișoarei voleiul? Cine se uită la televizor la volei? Să dăm asemenea sume înseamnă bătaie de joc din banul public”, a declarat Robu. Ba mai mult, el a spus chiar că voleiul n-ar fi un sport complet, comparându-l cu… muzica pe trei note. O reacție oficială a venit de la Federația Română de Volei.

„Condamnăm cu fermitate afirmațiile primarului municipiului Timișoara, dl. Nicolae Robu, făcute în cadrul Ședinței ordinare a Consiliului Local, din data de 27 iunie 2017. Edilul orașului de pe Bega a precizat, printre altele, «voleiul, nu vă supărați, mă mir că este sport olimpic, îmi pare rău că se vor simți jigniți cei care practică voleiul, este ca și cum ai încerca sa faci muzică din trei note, iese ce iese din trei note, așa este și la volei». Această declarație aduce prejudicii grave imaginii voleiului, o disciplină sportivă prezentă la Jocurile Olimpice din 1964, la care România a cucerit medalia de bronz la masculin în 1980 (Moscova). Prin aceste cuvinte, dl Nicolae Robu a discreditat sportivi excepționali, practicanți ai voleiului, din întreaga lume.

Sunt împotriva disipării resurselor. Resursele trebuie să fie concentrate spre cei care fac sport de performanță. Trebuie să vorbim de impactul pe care îl are fiecare sport (…) Să judecăm multicriterial, multiparametric. Eu cred că o judecată corectă este așa cum am făcut-o
Primarul Nicolae Robu

Declarația surprinde cu atât mai mult cu cât în Timișoara s-au lansat, în timp, voleibaliști și voleibaliste care au reprezentat România cu brio pe plan internațional. În același timp, capitala Banatului va fi reprezentată la nivelul primei divizii, în sezonul următor, de două echipe, ACS Agroland Timișoara (feminin) și CSU UV Timișoara (masculin), și ne dorim ca acestor formație să li se recunoască meritele sportive. Federația Română de Volei nu poate fi de acord cu aceste afirmații, foarte dăunătoare pentru unul dintre cele mai populare sporturi de pe glob, și îi cere domnului Nicolae Robu să retragă public spusele din data de 27 iunie”, se precizează într-un comunicat, semnat de Gheorghe Vișan, președintele FRV.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

6 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

6 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

12 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

12 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

13 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

13 ore ago