Categories: Unde mergem

The Motans, Loredana, Antonia si Carla’s Dreams, de Ziua Timisoarei / PROGRAM

De joi până sâmbătă – atât vor dura, în acest an, festivitățile care marchează Ziua Timișoarei. Va fi și ședință extraordinară a CL, vor fi și concerte cu artiștii extrem de populari, dar și o nouă ediție a festivalului de blues.

Manifestările vor debuta joi, 3 august, de la ora 9, în Piaţa Petru Maior cu o depunere de coroane, la bustul colonelului Virgil Economu. De la ora 10, în Piaţa Unirii, va avea loc o ceremonie publică prin care se vor marca 98 de ani de la unirea Banatului cu România şi, totodată, de la instaurarea administraţiei româneşti în Timişoara. La ora 13, va avea loc ședinţa festivă a Consiliului Local Timişoara, în Sala de Consiliu a PMT. De la ora 20, în Piaţa Victoriei, vor avea loc concerte cu Vanotek, Antonia, The Motans şi Carla’s Dreams. Pe tot parcursul zilei de vineri, 4 august, sunt programate manifestări sportive, iar de la ora 20, în Piaţa Victoriei, iubitorii de blues şi jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara. Sâmbătă, 5 august, de la ora 20, vor avea loc alte concerte, de această dată cu Phaser, The Weekend Band, un moment inedit Lorenzo Cristian Magic şi Loredana. Ziua Timişoarei, 3 August, este ziua oraşului din 1999. Această dată marchează momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara şi instaurarea administraţiei româneşti.

Joi, 3 august

Piaţa Petru Maior, ora 9 – Depunere de coroane la bustul colonelului Virgil Economu
Piaţa Unirii, ora 10 – ceremonie publică organizată cu sprijinul Garnizoanei Timişoara, care va marca momentul intrării trupelor române în Timişoara în data de 3 august 1919
Sala de Consiliu a Primăriei, ora 13 – Şedinţă festivă, vor fi decernate titlurile de cetățean de onoare către Maria Pongracz Popescu, dr. ing Tiberiu Dimitrie Babeu și Constantin Lupaşcu,
Piaţa Victoriei, ora 20 – concerte Vanotek, Antonia, The Motans, Carla’s Dreams
ora 24 – Foc de artificii

Vineri, 4 august

Program acţiuni sportive „Cupa oraşelor înfrăţite” – turneu de minifotbal cu echipe de amatori -Baza Sportivă Colterm, orele 9-17
Cros nocturn, ora 22 – Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat! Crosul nocturn a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi este organizat în sistem de participare open. Înscrierile se pot face aici. Crosul nocturn se va desfăşura pe un traseu de 4 km şi va începe la ora 22
Piaţa Victoriei, ora 20 – Blues pentru Timişoara – concerte Vali „Sir Blues” Răcilă, Bega Blues Band & invitaţii, The Gamblers

Sâmbătă, 5 august
Piaţa Victoriei, ora 20 – concerte Phaser, The Weekend Band, Lorenzo Cristian Magic, Loredana

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

11 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

19 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

19 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

20 de ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

20 de ore ago