Pasagerul cu numărul un milion care va trece prin porţile Aeroportului Internaţional Timişoara se va afla în una dintre cursele care vor sosi joi de la Bruxelles sau de la Dortmund.
Succesul în creştere al principalei porţi aeriene din zona de vest a României este dovedit de faptul că, în acest an, pasagerul cu numărul 1.000.000 din acest an va fi înregistrat cu 3 luni mai devreme decât în 2016, când această cifră a fost atinsă la sfârşitul lunii noiembrie. Din estimările făcute de AIT, pasagerul va sosi la Timişoara cu una dintre cursele de joi, 17 august, dinspre Bruxelles-Charleroi sau cea de Dortmund. În perioada ianuarie – iulie, 925.257 de pasageri au folosit una dintre cursele aeriene care au decolat sau au aterizat pe Aeroportul Internaţional Timişoara, cu 62% mai mulţi decât în anul 2016. De altfel, iulie 2017 a fost luna cu cei mai mulţi pasageri din istoria aeroportului: peste 160.000 de persoane au zburat de la sau spre Timişoara. La creşterea semnificativă a numărului de pasageri a contribuit din plin şi creşterea numărului de curse şi de destinaţii cu care Timişoara este legată aerian. Destinaţiile favorite au rămas Bucureşti, Londra şi Munchen, însă şi cursele charter spre Antalya şi Heraklion, Palma de Mallorca, Santorini şi Zakynthos au înregistrat un număr mare de turişti.
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…