Capul de afiș al etapei a II-a din SuperLiga CEC Bank va fi derbyul dintre Timișoara Saracens și Știința Baia Mare, singurele echipe care au reușit să câștige titlul de campioană de când primul eșalon valoric se dispută în actualul format, o primă confruntare menită să creioneze raportul de forțe din acest sezon al competiției.
Timișoara Saracens a stat în prima etapă și bănățenii au profitat pentru a disputa o partida de verificare la Londra, împotriva campioanei continentale la nivel de cluburi, Saracens Londra. Dincolo de rezultatul înregistrat, mai importantă a fost experiența acumulată în fața unor adversari care evoluează la cel mai ridicat nivel în rugbyul mondial. Se anunță din nou un duel extrem de interesant. Baia Mare a pornit în forță cu o victorie la scor împotriva Universitatii Cluj și se reîntoarce pe malurile Begăi după acea victorie din Cupa Regelui care practic i-a deschis drumul către cucerirea pentru a doua oară consecutiv a trofeului, primul din sezonul 2017-2018. „Vorbind de Superligă, vom juca contra unei echipe fantastice, solide și închegate, astfel că granița dintre victorie și înfrângere va fi foarte în ceață. Avem multe accidentări în echipă dar vom intra in joc cu mentalitatea de a învinge, fără să ne fie teamă că vom fi învinși. La aceste elemente mentale am lucrat împreună cu echipa în ultima perioadă”, a spus Matt Williams, antrenor principal al bănățenilor.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…