Categories: Social

Atentie ce modificari faceti prin casa! Amenda de peste 6.500 de euro pentru renovare

Renovarea l-a costat mult mai mult decât își planificase pe proprietarul a șase apartamente dintr-un imobil din Fabric. Pentru că a făcut lucrările fără să aibă nicio autorizație, acesta a fost amendat de polițiștii locali cu suma totală de 30.000 lei.

Proprietarul mai multor apartamente dintr-o clădire de pe str. Ștefan cel Mare nr. 10 s-a apucat de lucrări ample de construcție și renovare, fără să-i pese că are nevoie și de autorizație de construire, și de un aviz de la Ministerul Culturii. Asta, pentru că imobilul este inclus în situl urban Fabric din lista monumentelor istorice. El a fost amendat de polițiștii locali cu 5.000 de lei, conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pentru fiecare apartament, în total cu 30.000 lei. „Poliția Locală Timișoara atrage atenția proprietarilor de imobile de pe raza municipiului să respecte legislația, să obțină autorizațiile necesare pentru efectuare de lucrări de reparații, dar și să facă demersurile pentru obținerea avizelor necesare în cazul imobilelor care fac parte din zona istorică, în caz contrar riscând sancțiuni drastice”, au transmis reprezentanții PLT.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

12 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

14 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

16 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

16 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

16 ore ago