Tarom revine la cursa zilnică pe relația București – Timișoara, care va fi reintrodusă de duminică, 22 octombrie. Acest lucru a fost posibil în urma unor negocieri deloc ușoare între conducerea Aeroportului Internațional Timișoara și reprezentanții companiei aeriene.
Începând cu sezonul de iarnă, mai exact din 29 octombrie, va fi reintrodusă cursa zilnică Tarom 609/610 pe relația Timișoara – București. Aeronavele vor decola de pe Otopeni în fiecare zi la ora 21,25, aterizarea la Timișoara având loc la ora 22,40. Cursa retur va fi a doua zi dimineața, cu decolarea la ora 6 și aterizare la București la ora 7,10. „A fost o mare pierdere pentru pasageri faptul că în sezonul precedent, compania a decis retragerea acestor zboruri. Ne bucurăm că reprezentanţii companiei au fost deschişi la negocierile cu administraţia aeroportului şi au înţeles importanţa acestei curse pentru cetăţenii din vestul ţării. Acest zbor va fi reintrodus începând chiar de duminică. Este o cursă cu un orar foarte util pentru cei care au zboruri de conexiune spre alte destinaţii din lume în cadrul alianţei Sky Team, dar și pentru oamenii de afaceri cu un program foarte încărcat”, a declarat directorul AIT, Daniel Idolu.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…